Planul atacatorului de la mall-ul din Brăila era să omoare cât mai mulţi oameni şi să se sinucidă

Data actualizării: Data publicării:
atac mall braila masina politiaromana fb

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit duminică zece persoane, era să omoare cât mai mulţi români şi apoi să se sinucidă, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

Judecătorii au apreciat că incidentul de la Brăila se află la limita unui atentat terorist, având în vedere că Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise în acest sens, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

„Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”, precizează Tribunalul Brăila.

Tribunalul Brăila a emis luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie, care a rănit duminică zece persoane, şapte în parcarea mall-ului din Brăila, doi pietoni aflaţi pe centura oraşului şi a înjunghiat un bărbat căruia i-a furat maşina.

Atacatorul din Brăila, condamnat când era minor

Marius Valentin Parfenie a fost condamnat în 2017, de Judecătoria Brăila, la 6 luni de supraveghere ca măsură educativă, pentru comiterea în 2015, pe vremea când era minor, a infracţiunii de lovire sau alte violenţe, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Marius Valentin Parfenie împreună cu tatăl său au bătut cu ranga un bărbat până l-au băgat în spital, tatăl acestuia fiind condamnat la rândul lui la 8 luni de închisoare.

Zece persoane au fost rănite, în total, duminică, între care doi copii de 11 şi 13 ani, de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila, la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

„Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,37mg/l alcool. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice, urmând a se stabili dacă acesta se află sub influenţa altor substanţe”, a precizat Laura Dan.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Marius Valentin Parfenie a rănit cele zece persoane în şapte minute, având în vedere apelurile date la 112. Primul apel a fost dat la ora 12,45, când o femeie a sesizat faptul că în urmă unui conflict între doi bărbaţi, unul a fost lovit cu cuţitul şi că autorul a părăsit locul faptei cu un autoturism. Al doilea apel a fost dat la ora 12,50, un bărbat sesizând că pe şoseaua de centură a municipiului au fost loviţi doi pietoni şi că şoferul a părăsit locul accidentului. Cel de-al treilea apel a fost dat la 12,52, când un alt bărbat a sesizat că un şofer a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...