Parchetul General dezminte că are o anchetă în curs cu privire la acuzaţiile lui Dragnea la adresa şefului SPP

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea 2
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Parchetul General dezminte existenţa unei anchete în curs în legătură cu acuzaţiile aduse de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu.

liviu dragnea 2
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la existenţa pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui dosar penal constituit ca urmare a declaraţiilor făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ministerul Public dezminte existenţa unei anchete în curs privind afirmaţiile făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor la adresa directorului Serviciului de Protecţie şi Pază”, se arată într-un mesaj postat miercuri pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Anterior, Parchetul General a confirmat că a dispus efectuarea de verificări în legătură cu afirmaţiile lui Dragnea.

Miercuri, vicepremierul Paul Stănescu a afirmat că Lucian Pahonţu i-a transmis printr-un „prieten” că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, va fi „executat” şi că el ar putea prelua „şi partidul chiar”.

„A venit un prieten la mine din partea unui înalt funcţionar al statului român, am înţeles că Pahonţu îl cheamă, şi mi-a spus următorul lucru: să-mi transmită la două săptămâni după ce am fost numit vicepremier, ministru al Dezvoltării că e foarte bine să colaborez, pentru că o să am protecţie, pentru că Liviu Dragnea va fi executat până în martie cel târziu şi că eventual eu aş putea să preiau şi partidul chiar”, a susţinut Stănescu la Parlament.

Întrebat ce înseamnă să colaboreze, Stănescu a răspuns: „Nu ştiu. Am spus următorul lucru: te rog să-i spui că a greşit adresa total. Nu ştiu cine e Pahonţu, nu l-am văzut în viaţa mea. Niciodată nu m-am gândit să preiau partidul şi nici nu mă gândesc. Nu cred că SPP e de vină, cred că oamenii sunt de vină şi e impardonabil să se spună aşa ceva. Eram vicepremier, asta înseamnă un atentat grav la democraţie”.

Solicitat să precizeze ce înseamnă „executat”, Stănescu a răspuns: „Ce înţelege toată lumea”. Acelaşi răspuns l-a dat vicepremierul şi la întrebarea dacă e vorba de o ameninţare la integritatea fizică.

Luni, la un post de televiziune, Liviu Dragnea a afirmat că vicepremierul Paul Stănescu este cel care a denunţat o propunere venită din partea lui Pahonţu.

„Mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai Cabinetului. (...) Este un coleg de-al nostru - de mine s-a ascuns - Paul Stănescu. Probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui - eu cred că vorbea doar în numele dumnealui - şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului”, a spus preşedintele PSD.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Analiza pieței imobiliare din România. Cum vor influența alegerile prețurilor locuințelor și ce orașe vor fi...
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Imagine cu urmările conflitului din Gaza. Foto: Profimedia Images
Comitet ONU: Metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza „corespund caracteristicilor unui genocid”
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...