Parchetul face cunoscut motivul pentru care Turnagiu nu a fost reținut după ce a violat-o pe fată, având astfel timp să-i dea foc 

Data actualizării: Data publicării:
ion turnagiu

În urma controlului făcut de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în Mehedinți, în cazul fetei care a fost incediată de un bărbat condamnat la închisoare pe viață, eliberat condiționat, PICCJ a stabilit că „poliția și procurorul au acționat corespunzător”.

Procurorii de la Parchetul General au deschis o anchetă după ce fata ar fi fost violată de individ și a sesizat Poliția. Oamenii legii nu ar fi luat măsuri împotriva bărbatului și de aceea el a ajuns să o incendieze pe tânără.

„Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea și rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanților DGASPC Mehedinți la procedurile legale și la obiectivul interesului superior al minorului, în condițiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgență după doar o zi”, porivit PG.

În urma controlului efectuat nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată, spune PG.

„Neluarea unei măsuri preventive față de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârșirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existența unei plângeri penale”, menționează Parchetul General.

Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiţionat în 2019

Conform sursei citate, intervalul de la formularea plângerii până la săvârșirea tentativei de omor prin incendiere a persoanei vătămate a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acțiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinți luarea măsurii de protecție a internării în regim de urgență.

La finalul lunii iunie, criminalul care a incendiat o fată de 17 ani în Mehedinți la un an după ce a fost eliberat din închisoare, Ion Turnagiu, a murit la spital. Bărbatul era internat în spitalul din Drobeta Turnu-Severin după ce a încercat să se sinucidă.

„Colegii de la ambulanţă l-au găsit acolo în stop. L-au resuscitat minute în şir. Cordul s-a resuscitat, dar a rămas hipoxia cerebrală gravă. A fost adus la noi la spital în comă gradul IV. Deci, teoretic, fără şanse. Cu tot tratamentul specific, starea sa s-a agravat permanent. A apărut febra de tip central, adică acea febră care duce până la 40 grade şi nu coboară de niciun fel şi care este un semn că creierul nu mai lucrează”, a declarat, pentru Mediafax, Radu Iman, manager Spitalul Jude’ean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

Turnagiu a fost arestat preventiv după ce a incendiat o fată de 17 ani din localitatea Dîrvari. Tânăra este în stare gravă, într-un spital din Bucureşti.

Ion Turnagiu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în 1994, fiind condamnat pentru cinci crime. A fost eliberat condiţionat din puşcărie, în 2019, printr-o hotărâre a tribunalului Mehedinţi.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”