ONG-uri, despre graţiere şi modificarea Codului Penal: „Aceste practici aruncă România înapoi în anii '90”

Mai multe organizaţii neguvernamentale trag un semnal de alarmă asupra tentativelor Guvernului României de a promova netransparent o graţiere colectivă şi de a goli de conţinut mai multe prevederi din Codul Penal.

Promovarea graţierii colective prin ordonanţă de urgenţă este un act fără precedent în istoria post-comunistă a României, atrag atenţia reprezentanţii societăţii civile, iar „declarațiile făcute de Ministrul Justiției referitoare la impactul acestei ordonanțe, mai exact că ea ar afecta între 2.300 și 2.500 de persoane aflate în penitenciarele românești, ne fac să punem la îndoială scopul declarat al acestei ordonanțe de a rezolva problema supraaglomerării”.

Semnatarii comunicatului sunt: ExpertForum (EFOR), Institutul pentru Politici Publice (IPP), Funky Citizens, Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Freedom House-Romania, Grupul pentru Dialog Social (GDS).

Iată, mai jos, comunicatul.

Bucureşti 19 ianuarie 2017

Organizațiile semnatare consideră inacceptabil ca acte normative de importanță deosebită cum sunt cele care privesc grațierea colectivă și modificările codurilor penale să fie elaborate în secret și promovate pe agenda Guvernului fără o consultare reală a societății românești, fără a oferi posibilitatea societății civile, reprezentanților sistemului judiciar și tuturor celor care sunt în mod real interesați, de a-și exprima punctul de vedere. Aceste practici aruncă România înapoi în anii '90 și sunt incompatibile cu standardele unei țări care este membră UE. De altfel, acordarea unei grațieri colective prin intermediul unei ordonanțe de urgență este o acțiune fără precedent în istoria postdecembristă a României. Grațierile colective anterioare s-au făcut prin lege, după dezbateri parlamentare care oferă posibilitatea puterii și opoziției de a expune argumente pro și contra acestei măsuri, așa cum este firesc într-o democrație.

Declarațiile făcute de Ministrul Justiției referitoare la impactul acestei ordonanțe, mai exact că ea ar afecta între 2.300 și 2.500 de persoane aflate în penitenciarele românești, ne fac să punem la îndoială scopul declarat al acestei ordonanțe de a rezolva problema supraaglomerării. Dimpotrivă, în felul în care este formulată, ordonanța pare să servească mai degrabă intereselor persoanelor care au primit condamnări pentru fapte grave, cum ar fi faptele de corupție, infracțiunile de abuz în serviciu, infracțiunile împotriva înfăptuirii justiției și infracțiunile electorale.

Analizând textele publicate pe site-ul MJ după ședință de Guvern, constatăm că de la măsura grațierii prevăzute de art. 1 al OUG sunt exceptate anumite infracțiuni, dar, din păcate, pe această listă nu sunt incluse infracțiuni grave la care ne-am referit anterior și a căror listă exemplificativă o găsiți în Anexa prezentului comunicat. Asta înseamnă că persoanele care au primit condamnări de până la 5 ani pentru aceste infracțiuni vor fi grațiate prin efectul legii. Grațierea expressis verbis a pedepselor cu suspendare sau a amenzilor penale (care, deci, nu puteau să genereze aglomerare în sistemul penitenciar) este un argument în plus care ne fundamentează îndoiala privind onestitatea demersului ministerial.

Cât privește grațierea parțială a unei jumătăți din pedeapsă pentru anumite categorii de persoane constatăm că în privința acesteia nu există nicio limitare cu privire la natura infracțiunii și nici nu este introdusă obligația de a achita prejudiciul în termen de un an de la punerea în libertate [art. 3 alin (3)]. Așadar vor beneficia de grațiere parțială toți cei care au fost condamnați pentru orice fel de infracțiuni, cu condiția să fi împlinit 60 de ani, să sufere de o boală incurabilă în fază terminală, să aibă în întreținere copii cu vârsta de până la 5 ani sau să fie însărcinate.

În ceea ce privește ordonanța de modificare a codurilor penale, observăm că punerea în acord a acestora cu deciziile CCR este doar un pretext, deoarece nu toate deciziile CCR se regăsesc în modificările propuse, iar unele dintre ele, cele care sunt periculoase, nu au legătură cu deciziile CCR. De exemplu, condiționarea anchetelor penale la infracțiunile de abuz în serviciu de depunerea unei plângeri prealabile face practic imposibilă anchetarea abuzului în serviciu împotriva intereselor publice pentru că, în acest caz, chiar inculpații ar trebui să fie cei care solicită parchetului anchetarea propriei conduite infracționale. Introducerea unui prag valoric de 200.000 de lei (aprox. 50.000 euro) va opera ca o dezincriminare a faptelor care se situează sub acest prag.

Scăderea pedepsei de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de ocupa o funcție publică (norma în vigoare) la de la 6 luni la 3 ani sau amendă (norma propusă) va atrage scurtarea corespunzătoare a termenelor de prescripție, având ca rezultat închiderea unor dosare ca urmare a intervenirii prescripției speciale. În concluzie, modificările propuse la infracțiunea de abuz în serviciu au ca rezultat golirea acesteia de conținut și imposibilitatea efectuării urmăririi penale atunci când partea vătămată este statul.

Neglijența în serviciu este dezincriminată fără a se oferi niciun fel de explicație cu privire la necesitatea acestei acțiuni.

Conflictul de interese este și el golit de conținut prin condiționarea existenței infracțiunii de natura necuvenită a foloaselor obținute. De fapt, ceea ce ar trebui să sancționeze această infracțiune este simpla obținere de foloase de către oficialii publici prin folosirea funcției deținute în interes personal sau în interesul persoanelor apropiate. Nu este prima dată când se încearcă dezincriminarea de facto a conflictului de interese prin introducerea sintagmei foloase necuvenite, care a fost respinsă deja de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2/2014[1]. Modificarea legislației penale în acest fel ar fi, deci, neconstituțională.

În privința modificărilor propuse la Codul de procedură penală, considerăm că limitarea la 6 luni de la comiterea faptei a clauzei de nepedepsire a denunțătorilor este nerezonabilă. Rezultatul va fi dispariția de facto a acestui mod de sesizare a organelor de urmărire penală, fapt care va avea consecințe din perspectiva eficienței anchetelor penale. Dacă se dorește introducerea unor limitări cu privire la aplicabilitatea clauzei de nepedepsire ar trebui să se cerceteze practica altor state în această materie, care a fost analizată de GRECO.

În concluzie, solicităm Ministerului Justiției să nu promoveze aceste modificări prin intermediul unei OUG și să facă publice datele referitoare la populația din penitenciarele din România pentru a căuta împreună soluții pentru problema supraaglomerării.