Ofițerii de Securitate care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu au scăpat nepedepsiți

Data publicării:
urs

Deocamdată, procurorii militari şi civili care au au avut dosarul pe mînă au ridicat din umeri: faptele puse în seama călăului-şef s-au prescris.

Gheorghe Ursu s-a născut în Basarabia, la Soroca, în 1926. A făcut carieră în Bucureşti, ca inginer constructor, însă a intrat în atenţia represiunii comuniste, după ce a început să critice regimul.

A fost călcat în picioare de milițieni, care executau ordinele securiștilor. Care era vina lui Gheorghe Ursu? Ținea, încă din copilarie, un jurnal în care își nota impresiile despre regimul comunist.

Inginerul avea legături cu scriitori și cu artisti, iar securiştii erau mereu pe urmele lui. Disidentul a reusit chiar să trimită trei scrisori către postul Europa Liberă. Ştiind că este filat, îşi nota gîndurile în acel jurnal, de care mai ştia numai familia sa.

Calvarul a început în ziua cînd o colegă de serviciu i-a găsit jurnalul şi l-a dat pe mîna Securităţii. Pe 21 septembrie 1985, Gheorghe Ursu a fost luat de acasă şi dus în penitenciarul bucureştean din Calea Rahovei, unde a început chinul.

Călău i-ar fi fost Marin Pîrvulescu, ofiţer de Securitate. Marian Cliţă, un deţinut de drept comun, a servit drept complice.

A fost bătut cu șpițul în burtă. Cu două zile înainte de moarte, a fost luat tot de acest Pîrvulescu, cel care l-a torturat în toata perioada detenției, anchetatorul lui direct, și a fost adus seara înapoi cu pătura, pentru că nu mai putea să se țină pe picioare. Se ținea de burtă, urla de durere, nu i s-au dat ingrijiri medicale”, spune Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

După ce a fost zdrobit în bătaie, disidentul a fost abandonat două zile fără îngrijiri medicale. Abia a treia zi a fost dus la spital, însă era prea tîrziu.

Am vazut trupul lui neînsuflețit, avea urme clare de violență, pe abdomen, pe față”, susține Andrei Ursu.

După 1989, trei persoane au fost condamnate în dosarul Gheorghe Ursu: Tudor Stănică, șeful miliției din Capitală, Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Cliţă, colegul de celulă al disidentului.

Fiecare a primit 20 de ani de inchisoare. Stănică nu a stat nici măcar o zi după gratii, din motive medicale, iar fostul său subaltern sau a scăpat după 10 ani. Cliţă a ieşit după 9 ani, pentru bună purtare.

Am avut mari dezamăgiri de-a lungul anilor. E o tristețe să vezi cu justiția din România își bate joc de acest caz”, spune Andrei Ursu.

Ofiţerii de Securitate care au ordonat tortura disidentului nu au primit nici o pedeapsă: faptele s-au prescris, au decis procurorii care au anchetat cazul. Asta, deşi convenţiile ONU prevăd că prescripţia nu se poate aplica în cazul crimelor contra umanităţii.

Chiar şi acum, dosarul Gheorghe Ursu este încadrat la omor simplu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri