Nu mai este posibilă împăcarea în cazul infracţiunilor de furt. Legea privind modificări la Codul penal, promulgată

Data publicării:
hot de masini
Un hoț a furat de două ori aceeaşi maşină şi a spart de două ori acelaşi local Foto: GettyImages

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Una dintre prevederile actului normativ vizează eliminarea posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt calificat.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea art. 231 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt prevăzute art. 229 alin.(l), alin.(2) lit.b) şi c). Acest articol defineşte furtul calificat.

Infracţiunile la care se referă sunt:

  • furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoana mascată, deghizată sau travestită,
  • furtul prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
  • furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,
  • furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional sau de către o persoană având asupra sa o armă.

"Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (...) În cazul faptelor prevăzute la art. 228 şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală", prevede actul normativ. Articolul 228 defineşte tipurile de furt, iar articolul 230 defineşte furtul în scop de folosinţă ca fiind furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, precum şi folosirea folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.

De asemenea, legea vizează şi modificarea articolului 154 din Codul penal, explică Agerpres.

În cazul infracțiunilor sexuale față de un minor, prescripția curge de la data la care devine major

"Cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 218 şi art.220, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major.

Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului", prevede legea.

Forma actuală a legii - care se referă la termenele de prescripţie a răspunderii penale - este următoarea: "În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului".

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri