Nemulțumirea DIICOT față de propunerile de modificare a Codurilor penale

Data actualizării: Data publicării:
diicot

Proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală nu satisface exigenţele Directivei europene care vizează confiscarea extinsă, transmite, vineri, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

diicot

„Faţă de proiectul de lege analizat am apreciat necesar să accentuăm că, în opinia noastră, modificările legislative propuse, dacă vor fi adoptate în cele din urmă în forma conţinută în proiect, nu vor fi de natură să satisfacă exigenţele implementării Directivei 2014/42/UE A Parlamentului European şi a Consiliului, cu privire la instituţia confiscării extinse, fiind introduse limitări si condiţionări suplimentare faţă de standardele UE în materie”, spun procurorii DIICOT, citați de News.ro.

Potrivit DIICOT, întreaga reglementare naţională privind confiscarea produsului infracţiunii, consacrată în principal în prevederile legate de confiscarea specială şi confiscarea extinsă, aşa cum sunt acestea reglementate în Codul penal si Codul de procedură penală în vigoare, reclamă o intervenţie legislativă cuprinzătoare.

Reprezentanţii DIICOT precizează că au înaintat, joi, Ministerului Justiţiei observaţiile si propunerile formulate cu privire la proiectul legislativ.

La rândul său, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arăta, miercuri, că în proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală Ministerul Justiţiei face propuneri oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

„În urma analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale”, a anunţat, miercuri, Ministerul Public.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă.

„Ministerul Public îşi exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată şi de către ceilalţi actori implicaţi ulterior în procesul de legiferare”, a precizat sursa citată.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat în 7 aprilie că a primit de la Ministerul Justiţiei proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, iar după ce îl va analiza, va transmite un punct de vedere.

Ministrul Justiţiei a anunţat, în 5 aprilie, că a fost elaborat şi va fi trimis Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale şi a reafirmat că nu va pune un prag pentru abuzul în serviciu, dar, „dacă legiuitorul va aprecia pe parcurs să impună un prag, are libertatea să o facă”.

„Am elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, pentru punerea lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Modificările vizează strict punerea de acord a codurilor cu deciziile Curţii Constituţionale, nimic mai mult, nimic mai puţin”, a spus ministrul Justiţiei.

Întrebat ce modificări au fost făcute în codurile penale prin proiectul de lege, Tudorel Toader a spus că acestea sunt toate constatate după ce s-a făcut un inventar al deciziilor CCR pronunţate şi netranspuse.

Ministrul Justiţiei a spus că, printre modificările la Codul penal se află articolul 5, care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile, articolul 159 alineatul 3 privind împăcarea părţilor, dar şi, din procedura penală, lămurirea situaţiei în care o persoană care a mai fost arestată poate fi din nou arestată preventiv.

Ulterior, ministrul Justiţiei a declarat, pentru News.ro, că a trimis pachetul de legi privind justiţia la Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi la Ministerul Public, termenul pentru primirea eventualelor propuneri fiind 13 aprilie.

Tudorel Toader a precizat că propunerile legislative pe care le-a trimis la CSM, DNA, DIICOT şi Parchetul instanţei supreme cuprind şi transpunerea Directivei europene referitoare la confiscarea extinsă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri