Evaluare fără precedent a tuturor parchetelor. Anunţul ministrului justiţiei
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul justiției anunță o evaluare fără precedent a domeniului pe care îl administreaza. Tudorel Toader spune că va face un audit al tuturor parchetelor din România. De asemenea, el va organiza o licitaţie pentru ca o firmă independentă să facă o evaluare a întregului sistem de justiţie din România.
„Serviciul acesta de auditare am spus tot timpul ca va fi extern, dar n-am spus cât de extern. Adică dacă va fi extern Ministerului Justiţiei sau dacă va fi o entitate specializată în audit. La Ministerul Justiției au mai fost două astfel de audituri. Acum definitivăm obiectivele, fundamentarea acestui demers şi scoatem la licitaţie publică pentru o firmă specializată, care poate să fie din ţară sau din străinatate. Nu uitaţi că celelate două au fost din străinătate”, a spus luni ministrul Tudorel Toader.
El a explicat că motivul pentru care vrea să facă acest audit îl reprezintă, de pildă, deciziile diferite luate de instanțe în privința acelorași aspecte. De asemenea, sunt probleme și în ceea ce privește punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești, durata proceselor și modul în care este organizat în prezent sistemul judiciar. Sunt în țară judecătorii și parchete care de ani de zile funcționează cu un singur judecător, respectiv procuror, spunea ministrul.