Ministerul de Externe: România nu va contesta decizia CEDO în cazul Kovesi

Data publicării:
Ministerul de Externe: România nu va contesta decizia CEDO în cazul Kovesi
Laura Codruta Kovesi. Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a decis să nu fie solicitată retrimiterea la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărârii CEDO în cazul Kovesi, anunță MAE, într-un comunicat de presă.

Termenul limită până la care se putea efectua cererea de retrimitere era miercuri.

„Decizia, luată conform prevederilor legale aplicabile de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO și a departamentului de specialitate din cadrul MAE, a fost solid fundamentată pe o analiză complexă juridică şi politico-diplomatică și a avut în vedere opinia argumentată, în același sens al netrimiterii la Marea Cameră a CEDO, a Ministerului Justiției”, conform MAE.

Astfel, arată sursa citată, decizia a avut în vedere importanța deosebită a hotărârii din 5 mai „pentru consolidarea independenței procurorilor și, deci, a sistemului de justiție din România prin punerea în aplicare, prin măsuri de executare cu caracter general monitorizate de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, a constatărilor CEDO din hotărârea menționată”.

„Aceste constatări se află în consonanță cu opiniile, evaluările, concluziile și recomandările din documentele organismelor europene şi internaţionale privind România (cum ar fi opiniile Comisiei de la Veneția sau rapoartele Comisiei Europene privind MCV) şi în cadrul cărora statul român şi-a asumat o serie de obligaţii, aceste documente fiind avute în vedere de însăşi CEDO în adoptarea hotărârii sale din luna mai”, conform sursei citate.

MAE arată că o solicitare de retrimitere la Marea Cameră a CEDO ar amâna momentul la care hotărârea din 5 mai rămâne definitivă, cu efecte în consecință asupra punerii sale în executare.

„De altfel, susținerea independenței procurorilor și, mai larg, a justiției din România sunt valori împărtășite și de Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și de alți parteneri strategici ai României, fiind asociate direct cu parcursul și orientarea pro-europene și pro-euroatlantice ale României.

În luarea deciziei a fost luat în considerare şi faptul că retrimiterea la Marea Cameră nu este o obligaţie pentru niciuna dintre părţi, atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Regulile de procedură ale Curţii subliniind caracterul excepţional al unui astfel de demers. Relevantă în acest sens este incidenţa extrem de redusă a cererilor de retrimitere formulate de statele părţi la Convenţie, precum şi a celor admise pentru retrimitere.

Totodată, astfel cum indică însăşi CEDO în ghidul său cu privire la cererile de retrimitere, din anul 2011 (”The General Practice followed by the Panel of the Grand Chamber when deciding on requests for referral in accordance with article 43 of the Convention”), Marea Cameră nu reprezintă o instanță de apel menită a corecta pretinse erori de fapt sau de evaluare juridică a caracteristicilor din fiecare caz individual, comise de Camere, iar simplul fapt că un caz este complex factual sau sensibil politic nu justifică, în sine, retrimiterea”, menționează MAE.

La data de 5 mai, CEDO a pronunțat hotărârea în cazul Kovesi contra România, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanță şi, respectiv, al libertății de exprimare.

Cauza a avut la bază plângerea formulată de fosta șefă a DNA cu privire la negarea accesului la o instanţă de judecată pentru a contesta încheierea prematură a mandatului de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, Kovesi a invocat faptul că mandatul său a fost încheiat din cauza punctelor de vedere şi a poziţiilor pe care le-a exprimat în public, în considerarea calităţii sale oficiale, cu privire la reformele legislative care priveau sistemul judiciar.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...