Militar detașat la Secretariatul General al Guvernului, reținut de DNA

Data publicării:
dna

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 15.12.2015, ora 04:00, până la data de 16.12.2015, ora 04:00 a inculpatului ENACHE ȘTEFAN, colonel în cadrul U.M. 02999, detașat la Secretariatul General al Guvernului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, se arată într-un comunicat al procurilor.

„La data de 08 decembrie 2015, inculpatul Enache Ștefan a pretins de la o persoană o sumă de peste 10.000 euro, în scopul de interveni pe lângă directorul Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, asupra căruia a dat asigurări că are influență, pentru ca acesta din urmă să le asigure celor doi adjudecarea, la o licitație, a unui imobil din municipiul București, la un preț mult subevaluat. Imobilul astfel achiziționat urma să fie valorificat ulterior, iar profitul să fie împărțit între inculpat și persoana respectivă. În același context, în ziua de 14 decembrie 2015, inculpatul Enache Ștefan a primit efectiv suma de 30.000 euro, de la un intermediar, indicat pentru a asigura achiziționarea a două imobile, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.

Militarul urmează să fie preezentat astăzi în fața judecătorilor de Tribunalul Militar București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri