Mihail Vlasov, reţinut pentru 24 de ore. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a fost prins luând mită 200.000 de euro

Data publicării:
vlasov

Prins în flagrant în timp ce primea 200.000 de euro mită, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Mihail Vlasov, a fost reţinut pentru 24 de ore. El merge miercuri la tribunal cu propunere de arestare preventivă, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au audiat până în jurul orei 1 noaptea. La sediul DNA a venit şi fiica sa, Vanda Vlasov, pentru a-i aduce acestuia medicamente.

Actualizare 11:00: DNA a emis un comunicat de presă cu privirela reținerea lui Mihail Vlasov

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, de la data de 19.03.2014, ora 00:35 până la data de 20.03.2014, ora 00:35, a inculpatului VLASOV MIHAIL, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța de reținere, întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:

- Începând cu anul 2013, martorul denunțător alături de fostul său partener de afaceri erau părţi într-un dosar de arbitraj, în calitate de pârâţi-reclamanţi, dosar înregistrat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

- Printr-un intermediar, denunțătorul a aflat că inculpatul Vlasov Mihail este interesat de industria de tipar din România și că dorește să-l cunoască.

- La data de 13.03.2014, în urma unei programări prealabile, denunțătorul s-a prezentat la biroul inculpatului Vlasov Mihail, situat în sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, unde, pe parcursul discuției, inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 1.000.000 euro pentru a-l ajuta să câștige procesul respectiv. După mai multe negocieri, în finalul discuţiei, Vlasov Mihail i-a propus denunțătorului următoarea înţelegere: să-i promită acestuia suma de 1.000.000 euro, iar, până la termenul din 19.03.2014, să îi dea 200.000 euro, urmând a primi de la instanţă mai multe termene de judecată, astfel încât să aibă timpul necesar să achite, în tranşe, întreaga sumă de bani.

- La data de 18.03.2014, în jurul orelor 20:00, Vlasov Mihail s-a întâlnit cu denunțătorul în incinta unui restaurant din București, prilej cu care, inculpatul, i-a reiterat acestuia, pretinderea sumei de 1.000.000 euro, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, promițând că îi va determina pe aceștia, ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.

- În aceleași împrejurări, inculpatul Vlasov Mihail i-a învederat denunțătorului faptul că, inițial trebuie remisă suma de 200.000 euro, urmând ca ulterior, după ce instanța de arbitraj urma să dispună amânarea cauzei, până la următorul termen de judecată, acesta să îi mai remită încă 300.000 euro, în același scop. După remiterea acestei sume de bani, instanța de arbitraj urma să dispună o soluție favorabilă denunțătorului.

- În continuare, la data de 18 martie 2014 s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 200.000 euro.


Banii ar fi reprezentat prima tranşă dintr-o sumă totală de 1 milion de euro, pe care Mihail Vlasov ar fi urmat să o primească pentru a rezolva favorabil un dosar de la Camera de Arbitraj. Avocatul acestuia, Ioan Cazacu, a refuzat să comenteze acuzaţiile.

În faţa procurorilor a ajuns şi şoferul lui Mihail Vlasov, cel care ar fi primit punga cu bani de la denunţător. Nicolae Şaim, avocatul acestuia, spune că şoferul nu a ştiut ce este în pungă.

Vanda Vlasov, vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj şi fiica preşedintelui Camerei de Comerţ, a trecut şi ea pe la sediul DNA pentru a lăsa nişte medicamente. „Este bolnav”, le-a declarat ea jurnaliştilor prezenţi.

Nu este pentru prima dată când Mihail Vlasov intră în vizorul anchetatorilor. În 2012, el a fost reclamat la DNA pentru corupţie, după ce mai mulţi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ din teritoriu au făcut o plângere penală în care arătau că acesta ar fi folosit discreţionar fondurile instituţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...