Mihai Voicu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia instanţei supreme este definitivă. Deputatul PNL fusese condamnat în primă instanţă, în 2019, pentru fapte de corupţie, transmite Mediafax.
Magistraţii ICCJ au decis, cu majoritate de voturi, să îl achite definitiv pe Mihai Alexandru Voicu, în dosarul în care acesta era acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Mihai Voicu nu este singurul achitat de completul de judecată al instanţei supreme.
În acelaşi dosar au fost achitaţi şi Constantin-Cosmin Enea sau Dan-Lucian-Ştefan Mogoş.
În iunie anul trecut, Mihai Voicu fusese condamnat de Înalta Curte la trei ani de închisoare cu suspendare, politicianul fiind acuzat de DNA că, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul lui Dan-Lucian-Ştefan Mogoş (secretar general), şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
La acel moment, premierul Ludovic Orban anunţa că Mihai Voicu nu va mai fi membru al PNL, fiind suspendat din această calitate. Acum, odată achitat definitiv, parlamentarul îşi poate redobândi statutul de membru al partidului liberal.