În fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție Adela Omar a povestit ce a făcut soţul său înainte de a fugi din România. Astfel, magistrații au aflat că, după externarea din Spitalul Floreasca, în iulie 2006, Omar Hayssam s-a relaxat la Snagov alături de familie.
Apoi, a plecat spre Vălenii de Munte, în căutarea unui specialist naturist. Adela Hayssam pretinde că din acel moment nu şi-a mai văzut soţul. A aşteptat însă aproape două săptămâni până să alerteze autoritățile de dispariţia lui Omar Hayssam.
Motivul a fost că cei doi frați ai lui Omar Hayssam ar fi așteptat un semn de la acesta, iar abia apoi au hotărât să cheme autoritățile.
În acest dosar, magistrații Curții de Apel Oradea l-au condamnat deja pe Omar Hayssam la doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Sentinţa nu este definitivă, aşa că procesul continuă.
Reamintim că după fuga lui Omar Hayssam din România, în 2006, atât procurorul general al României cât şi şefii principalelor servicii de informaţii şi-au dat demisia.