Marian Oprişan, la DNA: Dacă mai vin 5 milioane de experţi, toţi vor spune acelaşi lucru - că nu există prejudiciu

Data publicării:
marian oprisan mediafax-1

Marian Oprişan a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că nu există niciun prejudiciu în dosarul în care este judecat şi că pot veni şi cinci milioane de alţi specialişti care să facă expertiza în dosarul său, pentru că toţi vor constata că rezultatul "nespecialistului DNA" este unul eronat.

Preşedintele CJ Vrancea a mai spus că este nevinovat şi că nu a încălcat niciodată legile.

Oprişan a precizat avea dreptul să îşi aleagă un expert parte, în paralel cu expertul desemnat de instanţă, aceasta fiind o etapă procedurală legală, prevăzută de normele de procedură penală.

Tribunalul Bucureşti a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a expertelor contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu, acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosarul de corupţie al lui Marian Oprişan.

Procurorii DNA au arătat, în referatul în care au cerut arestarea preventivă a celor două experte, acuzate de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu, că din interceptări rezultă că Elena Valentina Muşuroiu a discutat cu Liviu Macovei, expert parte al inculpatului Valeriu Iacob, despre raportul de expertiză înainte ca acesta să îl semneze.

Raportul de expertiză a fost finalizat de Elena Valentina Muşuroiu în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2015, fiind trimis, prin şoferul acesteia, expertului desemnat Ileana Roxana Cernea, căreia i-ar fi predat un set de documente reprezentând mai multe exemplare ale raportului.

Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprișan, arestate preventiv

Înainte de a-l trimite la Cluj-Napoca, Elena Valentina Muşuroiu i-ar fi cerut acordul lui Liviu Macovei să îi fie trimis documentul în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, pentru a-l semna.

Muşuroiu i-a trimis lui Macovei şi o formă intermediară a raportului, în seara zilei de 7 ianuarie, iar după ce l-a citit, cei doi au discutat despre conţinutul materialului, din conversaţie rezultând că s-a stabilit că prejudiciul cauzat de către inculpaţii trimişi în judecată nu există.

"MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Aţi reuşit să aruncaţi vreun ochi?
MACOVEI LIVIU: Da, doamnă, l-am citit.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Şi?
………………………
MACOVEI LIVIU: Da. Ă... văd că, nu ştiu, încă nu sunteţi cu problemele finalizate la... legat de prejudiciu, persoane responsabile şi cu celelalte.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Aia, oricum, pers... persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul... ziceţi la patru parcă e ăla, nu?
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Cinci... staţi puţin...
MACOVEI LIVIU: La patru şi la cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: La patru...
MACOVEI LIVIU: La patru "Să se stabilească în raport de documentele financiar-contabile dacă s-a produs un prejudiciu".
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Da... staţi un pic, să ajung şi eu la el, că sunt în... ăă... "Să se stabilească în raport cu... dacă s-a produs..." aşa...
MACOVEI LIVIU: Patru este.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Păi, da. Da, da, da, da, da, da.
MACOVEI LIVIU: Deci, ăsta nu-i, nu e abordat. Şi la cinci "În ipoteza stabilirii unui prejudiciu, să se stabilească dacă persoanele responsabile din cadrul... au întreprins demersurile financiare pentru recuperarea..."
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Păi, nu. Aţi văzut... aţi văzut că la cinci, s-a...
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Am trecut facturile de stornare care au fost evidenţiate.
MACOVEI LIVIU: Dar alea nu sunt legate... Da’ după părerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla... legate de nişte situaţii comparative făcute de beneficiar cu constructorii...
……………………
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: Având în vedere maniera în care au fost formulate obiec... răspunsurile la primele trei, da?
MACOVEI LIVIU: Da.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: În care rezultă că plăţile au fost făcute în baza documentelor justificative, da, ă... contracte, situaţii, facturi, procese-verbale de recepţie, da, cum sunt ele înşirate...
MACOVEI LIVIU: Da.
MUŞUROIU ELENA VALENTINA: ...nu, nu este vorba de un... un prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Bun, da' nu rezultă de nicăieri. Trebuia spus, cu subiect şi predicat, după părerea mea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...