Marian Oprișan a fost achitat în dosarul de corupție

Data actualizării: Data publicării:
marian oprisan mediafax

Vicepreşedintele PSD, Marian Oprișan, a fost achitat după 8 ani de proces. El a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2006, pentru fapte de corupţie. Sentința nu este definitivă.

Marian Oprișan, foto: Mediafax

Decizia a fost luată astăzi de magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca şi poate fi contestată.

Marian Oprişan a declarat, vineri, pentru Mediafax, că mulţumeşte DNA pentru această imensă lecţie de viaţă care l-a făcut mai înţelept.

„Vreau să mulţumesc bunului Dumnezeu şi tuturor magistraţilor judecători garanţi ai statului de drept din această ţară. Am crezut mereu în Justiţie. Vreau să mulţumesc DNA pentru această imensă lecţie de viaţă, care m-a făcut mai înţelept”, a spus Oprişan.

Istoricul dosarului

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la "Căprioara" şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila "Rucăr" şi "Hanul dintre Vii", situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

În 2006, când Oprişan a fost deferit justiţiei, DNA spunea că Judecătoria Focşani este cea competentă pentru a soluţiona cauza. În 14 noiembrie 2007 însă, magistraţii de la Judecătoria Focşani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru refacerea urmăririi penale.

În februarie 2008, dosarul lui Marian Oprişan a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea. O lună mai târziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, după ce instanţa supremă a admis strămutarea acestuia.

Atunci, strămutarea a fost cerută de procurori, care au susţinut că Oprişan ar fi oferit locuinţe unor judecători din zonă şi că popularitatea acestuia ar putea afecta judecata imparţială a magistraţilor.

La sfârşitul lunii decembrie 2009, dosarul a fost trimis la Judecătoria Focşani, în urma declinării de competenţă. Dosarul nu a rămas însă pe rolul instanţei vrâncene, el ajungând, pentru a doua oară, la Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, din 7 iulie 2010, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare a cazului.

În 5 iunie 2014, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Inspecţia Judiciară din CSM cu privire la posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţii clujeni care judecă dosarul de corupţie al lui Oprişan.

Marţi, experţii contabili din dosarul de corupţie în care este judecat Oprişan au fost trimişi în judecată de DNA, în stare de arest, fiind acuzaţi că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţi.

Miercuri, Marian Oprişan a adresat o scrisoare deschisă cu titlul “Opriţi presiunile asupra magistraţilor judecători” preşedintelui Iohannis, Parlamentului, CSM, ambasadei SUA, CE, precum şi lui Cazanciuc, Niţu, Kovesi şi Ciorbea”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...