Omul de afaceri de origine germană care este acuzat că a plătit doi asasini români să îl omoare pe fostul său partener de afaceri şi pe fosta iubită şi să o rănească pe fosta sa soţie, ajunge din nou în faţa judecătorilor din Timiş. În cazul şocant al lui Roland van Dyck există o serie de întrebări fără răspuns.
Mandatul de arestare expiră luni după-amiază, iar procurorii nu vor să rişte ca omul de afaceri să fie lăsat în libertate, aşadar înfăţişarea în sala de judecată este extrem de importantă. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara intră şi în posesia a noi documente, după ce au cerut clarificări de la autorităţile din Austria asupra acuzaţiilor aduse împotriva lui Roland van Dyck.
Austriacul de origine germană în vârstă de 55 de ani este acuzat că a plătit 41.000 de euro pentru ca doi români să îi ucidă doi apropiaţi, apoi să îi rupă picioarele fostei soţii. Reţinut joi la Sânnicolau Mare, în baza unui mandat european de arestare, Roland van Dyck susţine că cei doi presupuşi asasini sunt foşti angajaţi care îi vor răul.
De asemenea, suspectul se plânge că toate aceste acuzaţii îi afectează afacerile, el având în judeţul Timiş o firmă de recuperare a creanţelor: „Nu am nici o informaţie, nu ştiu ce se vrea de la mine. Sunt un om de afaceri serios, cum am fost întotdeauna”, a spus el în cursul audierilor. „Sunt un om normal, serios. Nu sunt criminal. Doar pentru afaceri sunt aici”, a completat suspectul.
Pe 11 aprilie, poliţia din Austria a emis pe numele neamţului mandatul european de arestare. Poliţişti din România i-au dat de urmă în Timiş, unde Roland van Dyck închiriase o vilă care aparţine fostului primar din Sânnicolaul Mare, Iosif Oncu. Fostul edil declară că nu a vorbit cu suspectul: „Nu îl cunosc. Vroia să închirieze, îşi face firmă aici cu recuperatori de leasinguri, pe Europa de Est”, a spus fostul edil.
Omul de afaceri german a fost arestat preventiv pentru cinci zile, timp în care se încheie şi formalităţile pentru extrădarea sa în Austria.