Este așteptată o decizie importantă de la Înalta Curte. Liviu Dragnea află azi dacă va fi redeschis un dosar care îl vizează şi care a fost clasat în 2013. DNA a cerut ICCJ să aprobe reluarea acestei anchete legate de activitatea Tel Drum.
Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a referit chiar săptămâna trecută la acest dosar.
„Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a afirmat Dragnea, la Parlament.
DNA a depus cererea pe data de 3 iulie şi are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală (art. 335 alin. 4 NCPP)”.
Dosarul vizează finanţarea din fonduri europene şi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman a unor contracte.
Procurorii spun că au apărut probe noi legate de infracțiunile care au fost cercetate la momentul respectiv, dar care nu au fost confirmate de primul procuror care s-a ocupat de investigarea activității companiei Tel Drum.
Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar şi alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci.
Fişcuci a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, în decembrie 2017, fiind acuzat de evaziune fiscală.
De asemenea, Fişcuci este pus sub acuzare şi în dosarul "Tel Drum", în care este cercetat Liviu Dragnea.
În dosarul "Tel Drum" sunt cercetaţi penal şi Mugur Bătăuş şi Victor Piperea, funcţionari în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman.
Sursa: Digi24, Agerpres