Liviu Avram: Din moment ce 12 ambasade au dat un comunicat public, înseamnă că negocierile discrete au eșuat

Data actualizării: Data publicării:
liviu avram bun

Jurnalistul Liviu Avram, redactor-șef adjunct la Adevărul, este de părere că modificările aduse Legilor Justiției pun în pericol statutul României în Europa și că mesajul comun al celor 12 ambasade reprezintă dovada că negocierile din spatele ușilor închise cu autoritățile române au eșuat.

„Am depășit momentul în care autoritățile de la București mai țin seama de avertismentele aliaților internaționali. Ce a făcut acum Comisia Iordache e dovada clară că acest stat a fost capturat de un grup de infractori, care elaborează legi în favoarea infractorilor. Nicio modificare nu e în favoarea victimelor, ci exclusiv a infractorilor”, a declarat Liviu Avram, în direct la Digi24. 

Cine sunt cei favorizați?

„Prin modificările la Codul penal sunt favorizați infractorii cu gulere albe: autorii infracțiunilor de corupție și de serviciu. Dar prin modificările la Codul de procedură penală, care îngreunează munca procurorilor, sunt favorizați toți infractorii.

Nu poți să aplici un cod mai favorabil pentru gulerele albe, demnitari, parlamentari, primari și un cod de procedură mai aspru pentru celelalte infracțiuni. Vor beneficia toți infractorii, la care se adaugă indulgențele pentru infracțiuni sofisticate.

Semnalul e foarte clar. Sunt convins că au fost trase semnale și pe canale discrete. Din moment de 12 ambasade au ajuns la concluzia că e nevoie de un comunicat public, înseamnă că negocierile au eșuat, autoritățile au fost surde și au fost nevoiți să dea comunicat. E principalul pericol că va fi compromisă orice cooperare penală internațională. Legislația română era pusă în acord cu legislația altor state, în așa fel încât să fie administrată justiția asemănător în toată Europa.

În momentul în care România deraiază de la corpul comun, nu mai poate exista încredere reciprocă. Ne vom izola și se poate ajunge la nerecunoașterea sentințelor de judecată pronunțate în România.”, a mai completat jurnalistul. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri