Lăutari acuzați că au primit ajutoare de la stat cu acte false în timpul pandemiei. 99 de persoane sunt audiate

Data actualizării: Data publicării:
politie descinderi
Polițiștii fac percheziții într-un dosar penal. FOTO: Facebook Poliția Română

99 de persoane sunt vizate într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, fiind acuzate că ar fi primit indemnizații în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit unor surse, suspecții sunt lăutari.

În acest dosar în care se fac cercetări pentru fapte de înșelăciune au fost puse în aplicare joi dimineață 99 de mandate de aducere, în București și județele Călărași și Dâmbovița.

Printre cei vizați sunt Toni Ialomițeanu, frații Cocoș și Silvian Voicu, fratele lui Bursuc, potrivit unor surse.

Potrivit probelor administrate, din martie 2020 până în prezent, 99 de persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând și primind din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice. Indemnizațiile erau în cuantum de 4.500 lei/ lună .

Prin aceste fapte s-a ajuns la un prejudiciu de 1.500.000 lei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri