Jurist șpăgar din Ministerul Transporturilor, cercetat de DGA
Un consilier juridic din cadrul Ministerului Transporturilor a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), fiind suspectat de şase fapte de luare de mită şi fals intelectual în formă continuată.
Acesta ar fi luat bani de la reprezentanţii unor cabinete medicale pentru a nu constata anumite nereguli şi ar fi falsificat procesele verbale de control, informează News.ro. Procurorii DGA au anunţat, miercuri, că s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui consilier juridic în cadrul Ministerului Transporturilor – Direcţia Medicală, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită şi a cinci infracţiuni de fals intelectual.
Dosarul penal a fost înregistrat în baza unui denunţ formulat la DGA Maramureş de către o persoană care a sesizat faptul că, la data de 27.02.2017, funcţionarul din Ministerul Transporturilor, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, i-a pretins suma de 650 euro.
Potrivit procurorilor, consilierul juridic ar fi primit efectiv 3.000 lei şi alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli cu ocazia verificării condiţiilor şi criteriilor specifice realizării de activităţi de testare psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, astfel încât, în raportul de control, să facă propuneri corespunzătoare, iar cabinetul psihologic al denunţătoarei să obţină avizarea pe anul 2017 a certificatului de agreare.
”În perioada 15.03.2016 – 14.03.2017, inculpatul C.L., fiind membru în mai multe comisii de control desemnate de către conducerea ministerului susmenţionat să efectueze verificările necesare fie acordării certificatului de agreare, fie avizării anuale a respectivului document şi a respectării reglementărilor legale privind efectuarea examinărilor medicale şi psihologice în condiţiile unui ordinul comun al Ministerului Transporturilor şi Ministerului Sănătăţii, la şapte cabinete/ unităţi psihologice din mai multe judeţe, a pretins în mod ilegal de la reprezentanţii acestora sume de bani în cuantum total de 3.300 euro, primind efectiv 7.250 lei, 650 euro şi alte bunuri pentru a nu constata eventuale nereguli”, scriu procurorii în rechizitoriu.
De asemenea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, consilierul, în calitate de membru al aceloraşi comisii, cu ocazia verificărilor efectuate la cinci unităţi medicale/ psihologice din judeţele Maramureş şi Satu-Mare, a falsificat cinci procese verbale cu prilejul întocmirii acestora, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, în scopul producerii de consecinţe juridice.
Ulterior, acesta l-a instigat şi pe celălalt membru al comisiei să semneze înscrisurile menţionate, acesta din urmă dând curs solicitării, în condiţiile în care nu s-a deplasat efectiv la sediile unităţilor controlate şi nu a efectuat verificările necesare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News