Ion Ariton, fost ministru al Economiei, audiat în dosarul finanțării PDL

Data actualizării: Data publicării:
Senatorul-Ion-Ariton1

Ion Ariton, ministru al Economiei în Guvernul PDL, a fost chemat la DNA Ploiești în dosarul în care este cercetat și Vasile Blaga pentru trafic de influență în vederea finanțării PDL între 2009-2012. La intrarea în sediul DNA Ploieşti, Ariton a declarat că s-a prezentat în calitate de maror, fără a da alte detalii în legătură cu dosarul în care a fost citat, potrivit Digi24.

Senatorul-Ion-Ariton1

 

Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL. Ulterior, asupra averii lui Vasile Blaga s-a pus sechestru pe bunuri în valoare de 700.000 euro.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.

Gheorghe Ştefan l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei. Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat. În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

“Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploieşti în ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei suspecţi. 

Horaţiu Bruno Berdilă, cumpărătorul de influenţă din dosarul lui Vasile Blaga, era la conducerea firmei de IT Romsys când i-ar fi dat bani lui Gheorghe Ştefan pentru PDL, iar în schimb societatea ar fi primit, după licitaţii trucate, contracte de la o companie naţională unde cei doi lideri de partid s-ar fi asigurat că este numită o persoană de încredere. 

La începutul lunii octombrie, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul ”Microsoft”, în urma unei decizii a instanţei supreme.

În 4 octombrie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins definitiv plângerea lui Vasile Blaga împotriva măsurii controlului judicar impusă de către procurorii DNA Ploieşti.

Vasile Blaga s-a prezentat la DNA în mai multe rânduri, dar de fiecare dată calitatea în care a fost citat a fost cea de martor, dosarul instrumentat de DNA Ploieşti fiind primul în care fostul lider liberal este suspect.

Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penala împotriva sa și nu candidează la alegerile parlamentare din decembrie.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...