Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei

Data actualizării: Data publicării:
N11 PETRE ROMAN MINERIADA_N19_INQUAM_Octav_Ganea_
Petre Roman. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu în dosarul Mineriadei din 1990, pentru infracțiuni contra umanității și a transmis ministrului justiţiei solicitările aprobate în acest sens.

 

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, faţă de un fost prim-ministru al Guvernului României şi faţă de un fost viceprim-ministru al Guvernului României, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale art. 305 alin. (4) din Codul de procedură penală, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce îi vizează pe domnul Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, şi pe domnul Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României”, transmite Administraţia Prezidenţială.

Astfel, au fost transmise ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 - 26 septembrie 1991, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.

Şeful statului a transmis şi cererea de urmărire penală a domnului Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, mai arată comunicatul.

Vom asista așadar la o nouă punere sub acuzare a fostului premier Petre Roman, cât și a fostului vice-premier Gelu-Voican Voiculescu, precum și în cazul fostului președinte Ion Iliescu. Toți trei au mai fost trimiși în judecată de procurorii militari de la Parchetul General, fiind acuzați că au orchestrat și susținut Mineriada din 13 - 15 iunie 1990 pentru a-și consolida puterea preluată în urma Revoluției din 1989 și au încercat să îi reducă la tăcere pe cei care îi contestau în stradă la momentul respectiv. 

De menționat că și Ion Iliescu poate fi acum cercetat penal și trimis în judecată. În cazul său, nu s-a pus problema solicitării unui aviz. 

Vor urma audieri și proceduri preliminare trimiterii în judecată.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic