INTERCEPTĂRI în dosarul „tata şi fiul”. Cum îşi împărţeau Mircea şi Vlad Cosma banii aduşi cu sacoşa

Data publicării:
vlad cosma mediafax-1

„Domnule, mie imi plac astea cu milioanele de euro”, spunea Mircea Cosma, la ieşirea de la audieri.

Şi procurorii confirmă că-i plac milioanele. Susţin că preşedintele consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, ar fi transformat judeţul în afacere de familie şi de partid. Anchetatorii arată în rechizitoriul de trimitere în judecată că baronul PSD ar fi încasat comision din fiecare contract atribuit cu dedicaţie. O parte din bani negrii ar fi mers la organizaţia judeţeană de partid.

Orice contract aranjat ar fi fost împărţit înainte de a se derula

Procurorii spun că zece procente din suma totală ajungeau la Mircea Cosma. Banii erau transferaţi din conturile societăţilor care câştigau licitaţiile către firma lui Răzvan Alexe, prietenul lui Vlad Cosma, prin contracte fictive.

Apoi societăţile îşi scădeau consumul de materiale, utilaje, costurile cu personalul şi restul cheltuielilor pentru încheierea contractelor, trăgeau linie şi iar împărţeau.

Din profit opreau două treimi, iar o treime era împărţită în mod egal de Alexe Răzvan şi fiul preşedintelui CJ Prahova, Vlad Cosma.

Nu era uitat nici şeful achiziţiilor din judeţul Prahova, directorul Daniel Alixandru. Acesta primea 10.000 de lei pentru fiecare contract materializat.

Procurorii anticorupţie spun că întâlnirile de taină în cadrul cărora s-ar fi împărţi banii au avut loc în localitatea Tătărani, de lângă Ploieşti.

Omul de afaceri Răzvan Alexe ar fi venit cu banii într-o sacoşă şi i-ar fi împărţit pe rând cu Mircea Cosma, cu fiul său Vlad Cosma şi cu şeful achiziţiilor publice care lucra în Consiliul Judeţean prahova.

Societatea se află în localitatea prahoveană Tătărani, iar localnicii îşi amintesc ziua în care au venit procurorii DNA.

„De aici au luat multe documente când au venit cei de la brigadă. Au luat multe au cărat cu sacul. Au luat şi calculatoarele. deci aici era toată, ştiţi, după cum am auzit şi eu, toată mafia”, povesteşte un paznic.

Aranjamentele erau făcute cât se poate de discret, iar după stabilirea tuturor detaliilor Mircea Cosma le interzicea partenerilor să mai ia legătura cu el. Acest lucru reiese şi din stenogramele ataşate dosarului.

„Mircea Cosma - Da!

Răzvan Alexe - Alo! Sunt pregătit. Unde te găsesc?

M.C- Băi, tu să nu apari pe-aici! Ţi-am spus să-l chemi pe BOGDAN să-mi aducă hârtia!

R.A. - Nu. Bine.

M.C.- Asta ţi-am spus eu când am plecat. Bă, dacă nu ţineţi minte…! Sunt consilierii judeţeni: BOGDAN, VITER ălea, ălea...

R.A.- Gata! Gata, şefu'! Gata!", potrivit stenogramei unei discuţii din decembrie 2012, existente la dosar.

Bogdan şi Viter, pomeniţi de Mircea Cosma sunt consilierii săi Bogdan Toader şi David Andrei Viter, cărora Răzvan Alexe le semnala orice problemă apărută în derularea aranjamentelor.

David Andrei Viter - Adică nu mai sta tu să te gândeşti cum e, cum nu e, cum nu ştiu ce, ăştia-s banii. (...)Te mai interesează pe tine de discuţii, de draci, de laci, de nu ştiu ce. Ăştia-s banii şi la revedere! Ce e atâta de discutat, s-o lungim, s-o lălăim, s-o nu ştiu cum?

(....)

Razvan Alexe - Nu, dar ne ia... ne ia şunca din fasole.

D.A.V.- O să ne mai ia, na, ce să le faci?

R.A. - Hai, lasă că vorbim noi vineri, da?

D.A.V.- Da. Dar ne ia părţile proaste, nu te...

R.A. - Bine, te-am lăsat să te ocupi tu! Dă-te-n ... mea, doar n-oi fi bou! Hai, vorbim! Hai, te pup! Pa!”, potrivit unei alte discuţii – din ianuarie 2013 - înregistrate şi depuse la dosar.

Procurorii spun că au probe clare în cazul a trei firme care au primit contracte cu dedicaţie. Unii dintre administratorii acestora au colaborat cu procurorii. Aşa s-a aflat fiecare verigă din lanţul ilegalităţilor.

Din rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie reiese că unele contracte au fost atribuite într-o perioadă în care starea meteo nu justifica urgenţa. Şi totuşi, o lună mai târziu, când judeţul Prahova a fost lovit de zăpezi, reiese din acelaşi document, că inclusiv deszăpezirile se făceau preferenţial. Una dintre stenograme arată că utilajele erau trimise în anumite zone la solicitarea unui anumit domn Ghiţă. Se vehiculează că este vorba chiar de deputatul PSD, Sebastian Ghiţă, apropiat al premierului Victor Ponta.

„Răzvan Alexe - Sunteţi în comandament cu deszăpezirea?

Daniel Alixandrescu - Sunt la servici, da.

(...)

R.A. - Dar daţi-i un telefon lui REBELIS, ţipă GHIŢĂ, la Ştefeşti-Bertea e nenorocire! Am trimis eu două maşini d-ale lui CONI acolo.

D.A. - Am înţeles. Nu le mai trimiteţi că le încurcaţi! Staţi puţin să…

(...)

R.A. - Păi, dacă mi-a dat telefon GHIŢĂ mie, personal, să zic chestia asta, ce vrei să fac acuma, să-i zic lu' ăla nu-ţi trimit?”, potrivit unei discuţii înregistrate în decembrie 2012.

Contactat telefonic, deputatul Sebastian Ghiţă spune că nu ştie dacă el este personajul care apare în stenograme. Şi nici nu îşi aminteşte să fi sunat pe cineva pentru deszăpeziri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, cercetaţi în stare de libertate au fost trimişi în judecată pentru corupţie. Alături de ei vor răspunde penal şi şeful departamentului de Achiziţii din Consiliul Judeţean Prahova-Daniel Alexandrescu şi omul de afaceri Răzvan Cosma în stare de arest la domiciliu.

Dosarul este judecat de magistraţii instanţei supreme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...