Întâlnire la vârful PSD, înaintea moțiunii simple împotriva lui Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
dragnea toader

Deputaţii PSD s-au întrunit, miercuri, în şedinţă de grup cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea, înaintea votului asupra moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, relatează Agerpres

UPDATE. A început votul moțiunii simple contra ministrului Justiției, Tudorel Toader. PSD nu votează la moțiune. Grupul parlamentar aflat la guvernare a decis să nu voteze, motivând că nu poate susține un demers inițiat de Opoziție.


Înaintea şedinţei, Lia Olguţa Vasilescu a spus că decizia în privinţa votului la moţiune se va lua în grupul parlamentar.

„Decizia se va lua în grup, suntem un partid responsabil”, a afirmat Vasilescu.

La dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor de marţi asupra moţiunii, ministrul Tudorel Toader a fost criticat de deputatul PSD Florin Iordache, care i-a cerut să spună când va da ordonanţa privind punerea în aplicare a articolelor declarate constituţionale din Codul penal şi Codul de procedură penală.

„În PSD sunt două chestiuni foarte clare - atunci când consideri că ai greşit, îţi dai demisia din funcţia de ministru, sau există posibilitatea remanierii", i-a spus Iordache ministrului.

De asemenea, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea sa nu-l va susţine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cazul moţiunii şi că parlamentarii Uniunii îl vor sancţiona prin vot.

ALDE nu va vota în favoarea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, a precizat, la rândul său, deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu, precizând că Tudorel Toader este "unul dintre cei mai buni" miniştri, iar textul moţiunii este un pamflet.

„Vă anunţăm că ALDE nu va vota această moţiune şi nu cred că vreun parlamentar al coaliţiei va vota un asemenea text, măcar din simplul motiv că miniştrii noştri nu îi schimbă Opoziţia prin moţiuni, fie şi simple”, a spus Cătăniciu.

Votul final asupra moţiunii simple, intitulată "Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie" şi iniţiată de 91 de deputaţi de la PNL şi USR, va fi dat miercuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri