Instanţa supremă retrimite dosarul 'Romgaz' la DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
161012_ioan_Niculael_DNA_03_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea la DIICOT a dosarului 'Romgaz', în care au fost trimişi în judecată fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae, transmite Agerpres. Decizia nu este definitivă.

161012_ioan_Niculael_DNA_03_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de combatere a criminalităţii organizate, cauza privind pe inculpaţii Niculae Ioan, Videanu Adriean, Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian-Adrian, Veza Marius-Leonte, Ionaşcu Lucia şi SC Interagro SA, trimişi în judecată prin rechizitoriul numărul 146/D/P/2010 din 31 mai 2017 al acestei unităţi de parchet. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului (...). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii pentru procuror, partea civilă şi inculpaţi”, se arată în minuta deciziei de joi a Înaltei Curţi.

Pe 9 iunie 2017, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ioan Niculae, Marin Mirea, Dan-Victor Alesandru, Viorel Palaşcă, Adriean Videanu, Ioana Apan, Alpar Kramer, Francisc Toth, Lucian Adrian Stancu, Marius Leonte Veza, Lucia Ionaşcu şi persoana juridică SC Interagro SA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Procurorii susţineau că, la începutul anului 2005, Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro SA Bucureşti, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu Marin Mirea, fost administrator al SC Interagro SA şi consilier pe probleme energetice al lui Niculae, şi Alpar Kramer, director comercial/marketing în cadrul Romgaz.

„Pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, grupul infracţional organizat ar fi fost sprijinit şi de alţi inculpaţi care au acţionat la realizarea scopului grupului infracţional: Dan-Victor Alesandru (fost secretar de stat în Ministerul Economiei în cursul anului 2005 şi ulterior reprezentant de facto al SC Interagro SA), Adriean Videanu (ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010), Viorel Palaşcă (secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei în perioada 2007 - decembrie 2008) şi Ioana Apan (funcţionară în cadrul Ministerului Economiei şi membru în cadrul AGA, respectiv preşedinte CA Romgaz SA). Grupul infracţional organizat a funcţionat până la sfârşitul anului 2010 şi a urmărit obţinerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societăţii controlate de acesta - SC Interagro SA", spunea DIICOT.

Astfel, grupul a urmărit şi realizat delapidarea SNGN Romgaz SA, în sensul obţinerii de gaze naturale la preţuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obţinerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC Interagro SA nu era îndrituită a le obţine.

DIICOT a stabilit că grupul a avut un lider, în persoana lui Ioan Niculae, şi o structură determinată, structurată pe paliere de comandă şi în unele cazuri şi de execuţie la nivelul fiecărei entităţi juridice implicate în cauză: SC Interagro SA - palierul de comandă - Ioan Niculae, palierul de execuţie - Marin Mirea şi Dan Victor Alesandru; Ministerul Economiei - palierul de comandă - Adriean Videanu, palierul de execuţie - Viorel Palaşcă şi Ioan Apan; Romgaz SA - palierul de comandă - Alpar Kramer şi alţi doi suspecţi, în prezent decedaţi.

Conform DIICOT, membrii grupului au aplicat o strategie pe termen lung pentru a obţine o cantitate de gaze naturale de la Romgaz, fără ca acestea în fapt să fie plătite, sub disimularea că pentru gazele livrate au fost acordate discounturi.

DIICOT mai preciza că grupul constituit şi condus de Ioan Niculae, ca reprezentant al SC Interagro SA, ar fi avut ca scop obţinerea de gaze naturale aproape în mod exclusiv din producţia internă, care se comercializează la preţuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată preţul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1.000 mc de gaze din producţia internă şi aproximativ 500 dolari pe 1.000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producţia internă şi gaze naturale din import, la un preţ mediu).

Anchetatorii susţineau faptul că Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri la nivelul conducerii Ministerului Economiei, acţionar majoritar la Romgaz SA, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate.

Procurorii arătau că în domeniul gazelor naturale, în perioada în care Adriean Videanu a fost ministru al Economiei (decembrie 2008 - octombrie 2010), a fost iniţiată şi aprobată în Guvern OUG 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009, prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producţie internă, al căror cost era cuprins între 1/4 şi 1/3 din preţul gazelor naturale din import.

Potrivit DIICOT, prejudiciul adus Romgaz se ridică la suma de 282.630.330 lei. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”