Inspectori ai Gărzii Financiare, anchetaţi de ANAF în cazul RCS&RDS - Antena Group

Data publicării:
declaratii ANAF 1175079-Mediafax Foto-Viorel Dudau

„În urma informaţiilor vehiculate în mass-media potrivit cărora acest contract ar fi ajuns în posesia reprezentanţilor trustului Intact prin intermediul angajaţilor de la Garda Financiară, conducerea ANAF a dispus efectuarea unei anchete interne pentru a investiga acuzaţiile aduse”, potrivit unui comunicat emis de ANAF.

Acuzaţia a fost făcută de Dumitru Dragomir într-o emisiune televizată, după ce a fost audiat la DNA: „Garda Financiară, care mi-a făcut un control acum o lună și jumătate, le-a dat contractul celor de la Intact. Sunt sigur de asta. Altfel nu aveau de unde să îl obțină”.

Conducerea ANAF susţine însă că verificarea nu a avut loc în aprilie, ci la începutul anului. Inspectorii Gărzii Financiare au fost de două ori la firma lui Dumitru Dragomir.

Citiți și:

D. Dragomir: Nu rup contractul cu RCS-RDS

DNA face verificări în privința contractului dintre RCS-RDS și Dumitru Dragomir

MOTIVARE. De ce au decis judecătorii arestarea preventivă a directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu

Tumultuoasa legătură între RCS&RDS și Antena Group

Directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

„Acţiunea de verificare la SC Bodu SRL a avut loc în data de 23.01.2013, când a fost identificat contractul de asociere de participaţiune, fiind ridicată o copie a acestuia de către angajaţii Gărzii Financiare în 25.01.2013”, mai transmite ANAF.

Contractul între Bodu SRL şi RCS&RDS a ajuns în posesia directorului Antena Group pe 26 aprilie. În dimineaţa acelei zile, la ora 9 şi 38 de minute, Sorin Alexandrescu i-a spus Cameliei Voiculescu, preşedintele Intact Media, că a făcut rost de documentele cu care îl poate şantaja pe administratorul RCS-RDS.

Sorin Alexandrescu: Omul care a primit primu' plicul… e într-o oră aicea.

Camelia Voiculescu: Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre' să ai super grijă, te rog! Ştii că… Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.

Potrivit procurorilor, directorul Antena Group a folosit acest document pentru a-l şantaja pe administratorul RCS-RDS.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”