Închisoare pentru judecătoarele care au anulat condamnarea lui Dinel Staicu

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel bun

Judecătoarele Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă, acuzate că au anulat ilegal o condamnare de șapte ani de închisoare primită de omul de afaceri Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR), au fost condamnate definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la câte 4 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu.

Inițial, în mai 2016, cele două judecătoare au fost achitate de Curtea de Apel București, însă Instanța supremă a admis miercuri apelul DNA și le-a condamnat pe Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă la închisoare cu executare.

De asemenea, Instanța supremă a mai decis ca Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă să plătească în solidar dobânzile legale aferente sumei de 18.838.804 lei, calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunțării deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării deciziei nr.381/2012), către partea civila SC Banca Internațională a Religiilor SA prin lichidator judiciar SCP Tănasă și Asociații SPRL.

A treia judecătoare implicată în acest caz, Veronica Cîrstoiu, are proces separat la Curtea de Apel București, dosar care încă nu a primit o decizie pe fond.

Cele trei judecătoare au fost trimise în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului și fals intelectual, după ce acestea au admis o contestație prin care au anulat o condamnare de șapte ani de închisoare primită de omul de afaceri Dinel Staicu în dosarul BIR.

Potrivit DNA, la data de 22 februarie 2012, cele trei judecătoare de la Curtea de Apel București — Secția I Penală au admis o o contestație în anulare depusă de Dinel Nuțu (fost Staicu) față de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiași instanțe îl condamnase definitiv la șapte ani închisoare.

Cu prilejul admiterii contestației, cele trei judecătoare ar fi făcut mai multe falsuri prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorității de lucru judecat a avut la bază aceeași sesizare, cu același conținut, aceeași situație de fapt (cesiune de creanțe și obținerea de credite), același prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleași părți, aceleași societăți comerciale, același probatoriu, aceeași parte civilă (Banca Internațională a Religiilor SA).

De asemenea, judecătoarele erau acuzate de DNA că și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin aceea că au desființat, în mod ilegal, trei hotărâri judecătorești și au anulat mandatul de executare a pedepsei de șapte ani închisoare emis pe numele lui Dinel Staicu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...