În timpul moţiunii contra sa, Tudorel Toader era pe Facebook. Fotografia pe care a postat-o

Data publicării:
tudorel toader_govro
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus marţi, în finalul intervenţiei sale din Camera Deputaţilor, unde s-a dezbătut moţiuna depusă de opoziţie împotriva sa, că un om poate sta pe nedrept închis câţiva ani, dar statul nu poate spune că a fost o greşeală, pentru că este invocat tot timpul principiul independenţei justiţiei.

tudorel toader_govro
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei

„Vreau să vă reamintesc următorul lucru şi dacă mergeţi pe minima empatie, îmi daţi dreptate: gândiţi-vă la ăia de erau pe Ştirbei Vodă puşi în lumina reflectoarelor, au stat ani de zile în puşcărie apoi li s-a spus că fapta nu există. Îi spui omului că a stat o noapte, o lună, un an, şapte ani în puşcărie degeaba, dar noi spunem independenţa justiţiei, nu putem spune că s-a greşit, să meargă la CEDO”, a declarat Toader în Parlament.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a adăugat că îşi asumă rolul de a dezvolta ceea ce este bun, dar trebuie observate şi lucrurile mai puţin bune.

„Care este rolul pe care mi-l asum? Acesta de a susţine, de a dezvolta ceea ce e este bun, dar să nu ne facem că nu vedem lucrurile mai puţin bune sau chiar alea rele, să nu ne sustragem de la a ne îndeplini obligaţia de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamnetale”, a explicat Toader.

Ministrul a spus că rămâne deschis dialogului interinstituţional pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor din justiţie.

„Nimeni nu deţine monopolului adevărului absolut, avem acelaşi interes comun: stat de drept, drepturi şi libertăţi fundamentale, racordarea la marea familie europeană”, a concluzionat Toader.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, iniţiată de USR şi PNL, a fost citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor. Opoziţia îi cere demisia ministrului, caracterizându-l drept „un ministru de nota 4”. În timpul şedinţei de plen, ministrul a distribuit pe Facebook o fotografie cu fiul său Teodor şi cu partenera acestuia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul reîntors pe teritoriul României care ajută la captarea masivă a carbonului și la...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: “S-a întâmplat la Brașov...
Pro FM
Ana Baniciu are o casă ca din reviste, veche de un secol. A arătat-o în detaliu, iar imaginile dinainte și...
Film Now
Angelina Jolie, despre posibilitatea ca cei șase copii ai ei să aleagă o carieră la Hollywood: „Sunt foarte...
Adevarul
Patru țări europene ar putea fi următoarele pe lista lui Vladimir Putin
Newsweek
Care pensionari au pierdut la pensie sute de lei? Obligați să lucreze 10 ani în plus. Ce măsuri iau?
Digi FM
Dinastia Trump, sezonul 2. Ce roluri ar putea juca rudele lui Donald Trump în noua administrație...
Christmas Tree In St Peter's Square
Ecologiștii îi cer Papei Francisc să oprească tăierea unui brad de 200 de ani care ar trebui să decoreze...
Digi Animal World
„Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ozana Barabancea face primele declaratii despre relatia fiului sau cu Naomi Hedman. „Exista soacra buna pe...