Iliescu inculpat. Reacția lui Marian Munteanu

Data actualizării: Data publicării:
mineriada mineri fuga

Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu. Marian Munteanu, fost lider al studenților în perioada mineriadei, a comentat, pentru Digi24, decizia procurorilor.

„Societatea românească aşteaptă de multă vreme nişte răspunsuri cu privire la lucruri grave care s-au întâmplat şi în decembrie 89 şi ulterior, dar, pe lângă raspunsurile, pe care poate le vom obţine de această dată, nădăjduiesc că vor ieşi la lumina mai multe lucruri cu privire la un enorm angrenaj care controlează zone semnificative din instituţiile statului român, din zone diverse ale societăţii. Dacă au putut bloca o anchetă cu privire la lucruri atât de grave, pentru că e o anchetă tergiversată, vă daţi seama ce forţă au avut aceste zone şi ce consecinţe s-au putut produce pentru întreagă societate, care a fost bulverstă şi năpădită de minciuni, manipulări, dezinformări, intervenţii politice, media, ong-iste”, a declarat Marian Munteanu.

„Nu m-a întrebat nimeni nimic cu privire la ce s-a întâmplat acolo, şi totuşi sunt unul dintre martori, mai ales că din dosarul de anchetă iniţial, pt că, în cazul meu, existând şi o tentativă de omor, aveau anumite date şi oam ştiau că fusesem arestat de acasă, la fel şi alţi colegi. Acolo s-au desfățurat activitatea organizată care pregăteau represiunea”, a precizat Marian Munteanu pentru Digi24.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri