HARTĂ. 15 președinți de consilii județene au dosare de corupție sau de incompatibilitate 

Data publicării:
harta baroni

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a intrat în atenţia procurorilor DNA, în ianuarie anul acesta. Este acuzat că susţine o reţea infracţională de evaziune fiscală din judeţ.

Procurorii au ajuns la el după ce au arestat un fost consilier guvernamental. În dosar sunt cercetaţi şi copiii săi: fiica - notar şi fiul - deputat.

Nicuşor Constantinescu este la al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean Constanţa şi a strâns trei dosare penale. În prezent se află în SUA pentru tratament medical. A fost emis un mandat de arestare pe numele lui.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, era aproape de o sentinţă finală în dosarul de corupţie, când instanţa supremă a decis rejudecarea cazului.

Fusese condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 4 luni cu executare.

Un alt dosar al lui Constantin Nicolescu, cel intocmit de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese, s-a încheiat în februarie anul acesta. Curtea Supremă a dat dreptate inspectorilor de integritate. Într-un al treilea dosar, tot de corupţie, în care prejudiciul este de 1 milion de euro, Constantin Nicolescu a fost condamnat la 9 ani şI jumătate de închisoare. Sentinţa nu este însă definitivă.

Dosar penal pentru Liviu Dragnea

Un alt lider politic apare pe harta aşa-numiţilor baroni locali cu probleme penale. Liviu Dragnea, acum vicepremier, a condus timp de trei mandate judeţul Teleorman. Pe ultima sută de metri la şefia consiliului judeţean, s-a ales cu dosar penal. Dragnea este acuzat că şi-a folosit funcţia de conducere din partid ca să orchestreze fraudarea refendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a ajuns la sfârşitul anului trecut la prima întâlnire cu procurorii anticorupţie. Ion Prioteasa este acuzat că a trucat mai multe licitaţii publice. Urmărirea penală a început după ce procurorii au descins atât în sediul consiliului judeţean, cât şi în locuinţa sa.

Lista continuă cu Marian Oprişan. Trimis în judecată în 2006, liderul judeţului Vrancea aşteaptă să primească o primă sentinţă în dosar. Procurorii îl acuză de atribuiri ilegale a unor contracte cu statul, prejudiciul fiind estimat la 2 milioane de euro.

La Brăila, preşedintele consiliului judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, nu este primul contact cu procurorii anticoruptie. El a fost acuzat că a finanţat ilegal campania lui Mircea Geoană şi i-a cerut miliardarului Ioan Niculae un milion de euro. A fost achitat în primă instanţă, însă procurorii au contestat decizia.

Problemele nu au ocolit nici şefia Consiliului Judeţean Botoşani. În ianuarie 2011, preşedintele Consiliului, Florin Ţurcanu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzaţia de fals intelectual şi uz de fals, pentru fapte comise pe vremea când era deputat.

În toamna anului trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Procurorii DNA îl acuză că a dispus ilegal decontarea a aproape 2 milioane de lei în favoarea unei firme de construcţii, pentru reabilitarea unui drum judeţean.

Probleme la Sibiu și Cluj

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu a fost trimis în judecată. Ioan Cindrea este acuzat de conflict de interese, după ce, în perioada în care a fost deputat, şi-a angajat soţia în biroul său parlamentar.

Ioan Cindrea a contestat decizia ANI, iar recursul se judecă acum la Curtea Supremă.

De curând, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, acum suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. Este arestat din 29 mai.

Aproape o dată cu el a fost trimis în judecată şi Adrian Duicu, şeful Consiliului Judeţean Mehedinţi. DNA susţine că a facut trafic de influenţă chiar din sediul Guvernului.

De altfel, în dosar apar numele premierului Victor Ponta, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi al şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, martor în dosar.

Procurorii anticorupţie spun că aceştia sunt doar câţiva dintre cei folosiţi de baronul PSD de Mehedinţi pentru a-şi atinge scopurile.

Lista nu se opreşte aici. Anchetele procurorilor anticorupţie au ajuns şi în judeţul Dâmboviţa. Presedintele Consiliului Judetean, Adrian Ţuţuianu, este şi el în vizorul DNA. Procurorii îl suspectează de ilegalităţi în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012. Informatia se regăseşte în dosarul parlamentarului PSD Ion Stan, cercetat şi el pentru trafic de influenţă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea, este şi el în vizorul DNA. Procurorii verifică mai multe contracte de lucrări publice şi cu fonduri europene gestionate de Consiliul Judeţean Bacău în ultimii ani.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Iosif Francisc Kiss, este şi el urmărit penal. Pe când era preşedintele consiliului, spun procurorii, ar fi primit mită de la un om de afaceri, pentru a-l ajuta să obţină mai multe terenuri în Oradea. Mai mult, Alexandru Kiss este acuzat şi spălare de bani şi abuz în serviciu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...