25 de noi posturi de procurori la DIICOT. Va fi înființat Serviciul de combatere a traficului stradal de droguri București - Ilfov

Data actualizării: Data publicării:
Sigla DIICOT fotografiată pe 10 august 2016
DIICOT. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea iniţiată de Ministerul Justiţiei care prevede suplimentarea numărului maxim de posturi pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu 50 de posturi din care 25 de procurori, 20 de grefieri şi cinci posturi personal economic şi administrativ. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a precizat că din aceste 25 de posturi de procurori vor fi 7 de execuţie şi unul de conducere care urmează să fie alocate Secţiei de combatere a Traficului de Droguri din DIICOT pentru a putea fi înfiinţat Serviciul specializat în combaterea traficului stradal de droguri în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Ea a mai spus că la Serviciul Teritorial Constanţa urmează să fie înfiinţat un Birou Antidrog care să acopere atât judeţul Constanţa, cât şi Tulcea.

„Aceste posturi de 25 de procurori vor fi repartizate în felul următor – 7 posturi de execuţie plus unul de conducere urmează să fie alocate secţiei de combatere a traficului de droguri din cadrul structurii centrale pentru a putea fi înfiinţat acest serviciu specializat în combaterea traficului stradal de droguri pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Aşa cum ştiţi, am mai comunicat public şi nu o dată, pe raza judeţului Ilfov plus Bucureşti este un număr foarte mare de consumatori ca urmare a traficului stradal.

Celelalte posturi de procuror vor fi alocate, în funcţie de situaţia operativă şi în funcţie de necesităţi, structurilor teritoriale care înregistrează creşteri masive a numărului de cazuri penale vizând traficul de droguri sau de substanţe psihoactive, preponderent ca urmare a unor evenimente culturale – festivaluri, concerte, zone unde turismul este mult mai ridicat, centre universitare mari. De pildă Serviciul Teritorial Constanţa, unde urmează să fie înfiinţa un Birou Antidrog care să acopere atât judeţul Constanţa, cât şi Tulcea”, a explicat Alina Gorghiu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Senatoarea PNL a adăugat că „acest proiect de hotărâre vine ca urmare a discuţiilor din CSAT”.

„Salut faptul că s-a discutat în CSAT pe tematica consumului de droguri. Am discutat şi despre traficul de droguri. S-au făcut toate informările necesare astfel încât a fost dat un semnal foarte clar către toate instituţiile cu atribuţii în domeniu”, a completat Gorghiu.

Potrivit comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei, propunerea în acest sens a fost formulată în vederea sprijinirii şi eficientizării activităţii DIICOT, structură de parchet care are în competenţă infracţiuni din sfera traficului de droguri, traficului de persoane, de minori, pornografiei infantile, terorismului, spălării banilor, etc, transmite News.ro.

„Chiar astăzi a avut loc şedinţa CSAT care a avut pe ordinea de zi inclusiv problema consumului de droguri şi a altor substanţe psihoactive de către tineri şi elevi. Acest fenomen reprezintă un risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale. Considerăm că pentru a lupta împotriva drogurilor trebuie să alocăm resursele necesare”, a declarat Alina Gorghiu, conform sursei citate.

Ministra Justiţiei a mai spus că suplimentarea numărului de procurori pentru DIICOT vine în contextul unui volum de muncă tot mai ridicat.

„Ministerul Justiţiei a iniţiat această hotărâre de Guvern în vederea suplimentării numărului maxim de procurori pentru DIICOT având în vedere volumul tot mai ridicat de activitate, gravitatea faptelor anchetate de această structură de parchet precum şi nevoia de soluţionare cu celeritate a cauzelor aflate în lucru. Sprijinim orice demers pentru a asigura buna organizare şi funcţionare a  activităţii sistemului judiciar, pe baza cooperării loiale cu instituţiile reprezentative ale puterii judecătoreşti. Lupta împotriva unor flageluri precum drogurile nu poate fi purtată cu succes de o singură instituţie. Trebuie ca toate autorităţile statului cu atribuţii în domeniu să găsească soluţii comune pentru combaterea acestui fenomen”, a completat Gorghiu.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
O femeie din Baia Mare a devenit mamă de gemeni la 57 de ani: „Este ceva magic, am fost foarte încântată!” Ea...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Cât costă un penthouse în București, zona Aviației. „Asta e cumva la mansarda unui bloc comunist?”
Newsweek
Cum e blocată o creștere de pensie cu 50% pentru pensionarii cu grupe de muncă și condiții grele?
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce tatăl copiilor ei a fost reținut într-un dosar de trafic de...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John