Gorghiu: „2024 va fi un an în care fenomenul drogurilor se menţine pe trend crescător. Legislația trebuie îmbunătățită”

Data actualizării: Data publicării:
alina gorghiu la palatul cotroceni
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, consideră că în 2024 fenomenul drogurilor se menţine pe trend crescător. FOTO: Inquam Photos/ George CĂlin

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, consideră că în 2024 fenomenul drogurilor se menţine pe trend crescător, aceasta fiind tendinţa la nivel mondial. „Legislaţia trebuie îmbunătăţită, însă asta trebuie să se realizeze în mod uniform”, afirmă ea, potrivit News.ro.

„Lupta împotriva drogurilor, azi pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Drogurile sunt o ameninţare la adresa sănătăţii publice şi securităţii naţionale! Trebuie să ne coordonăm instituţional, trebuie alocate resurse. Ministerul Justiţiei a făcut deja primul pas: astăzi, în şedinţa de Guvern, s-a aprobat suplimentarea schemei de personal DIICOT cu 25 posturi de procurori, 20 posturi de grefieri, cinci posturi de personal auxiliar”, a arătat Alina Gorghiu, joi, într-o postare pe Facebook.

Ministrul Justiţiei a subliniat că este nevoie de îmbunătăţirea legislaţiei.

„E limpede că 2024 va fi un an în care fenomenul drogurilor se menţine pe trend crescător. Acesta este trendul la nivel mondial. Vedem asta în UE, în SUA. Legislaţia trebuie îmbunătăţită, însă asta trebuie să se realizeze în mod uniform, prin contribuţia tuturor instituţiilor implicate. Efortul trebuie să fie colectiv”, a afirmat Gorghiu.

CSAT a stabilit un pachet de măsuri pentru a combate mai eficient traficul și consumul de droguri

CSAT a stabilit, în ședința de joi, un pachet de măsuri pentru a combate mai eficient traficul și consumul de droguri. Guvernul trebuie să analizeze și să modifice toate legile care au legătură cu traficul și consumul de droguri, și se vor înființa grupuri de lucru interinstituționale, la nivel central și județean.

„Membrii CSAT au ajuns la concluzia că, prin gravitate, modalități de manifestare, repetabilitatea acțiunilor și cumulul prejudiciilor aduse atât în planul sănătății, prin punerea în pericol a vieții sau a calității acesteia, cât și în planul siguranței publice, pe fondul conectării țării noastre la trasee și rute internaționale de transfer/transport al stupefiantelor, consumul de droguri și alte substanțe stupefiante prejudiciază valorile de securitate națională prevăzute de Constituție și legislația în domeniul securității naționale. Astfel, sunt afectate ordinea de drept și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, a libertăților și a îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Astfel, membrii CSAT au decis constituirea unui grup de lucru interinstituțional format din secretari de stat, nominalizați de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, procurori desemnați de către Ministerul Public și specialiști din instituțiile angrenate, sub coordonarea Guvernului României.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...