Gruia Stoica, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Data publicării:
gruia stoica fb
Foto: Facebook

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat vineri la patru ani de închisoare cu executare, pentru constituirea de grup infracţional organizat. Decizia Tribunalului Iaşi nu este definitivă.

Gruia Stoica a fost trimis în judecată alături de alte două persoane, Vasile Didilă şi Vasile Răducan, pentru "constituirea unui grup infracţional organizat participaţie improprie la evaziune fiscală". Gruia Stoica mai avea o condamnare de doi ani și jumătate, cu suspendare.

"Condamnă pe inculpatul Stoica Gruia, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 5 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. (...) Condamnă pe inculpatul Stoica Gruia la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, cu privire la care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti în dosarul din 2014, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă. (...) Contopeşte pedeapsa (...) în pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare. (...) Constată executată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti. Încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul Stoica Gruia a infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale", se menţionează în minuta publicată pe site-ul Tribunalului Iaşi, consultată de Agerpres.

Ceilalți doi inculpați, Vasile Didilă şi Vasile Răducan, au fost condamnați la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, respectiv trei ani cu suspendare.

Decizia pronunţată vineri, în şedinţa publică, poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit rechizitoriului DIICOT Iaşi, SC Grup Feroviar Român SA a cumpărat în 2002 acţiunile societăţii SC Transbordare Vagoane marfă CFR-TVM Iaşi. Între 2003 şi 2005, cei trei "bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă", au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat a celor două firme. Astfel, prin intermediul societăţilor, cei trei ar fi rulat mai multe sume de bani creând aparenţa unor relaţii comerciale. În aceste relaţii comerciale fictive au introdus şi alte firme în scopul spălării banilor, au indicat procurorii DIICOT.

Edito0r: Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...