George Scripcaru, fostul primar al Brașovului, trimis în judecată pentru șantaj. Acuzații legate de campania electorală de la locale

Data publicării:
george scripcaru,in blugi si pulovar, merge pe strada
George Scripcaru, fostul primar al Brașovului, trimis în judecată pentru șantaj. Foto: Agerpres

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul pirmar al municipiului Brașov, George Scripcaru, și pe directorul regiei locale de transport în comun, pe care îi acuză de șantaj și complicitate la șantaj într-un dosar privind publicitatea electorală în timpul campaniei de la alegerile locale.

Fostul primar George Scripcaru și directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov, Mihai Cornea, sunt acuzați că au făcut presiuni asupra reprezentaților unei firme să retragă publicitatea electorală pe care o contractaseră în mijloacele de transport în comun din Brașov pentru un candidat la primărie și să promoveze în schimb, gratis, realizările primarului în funcție, George Scripcaru.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

SCRIPCARU GEORGE, la data faptei primar în exercițiu al municipiului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată,

CORNEA GEORGE MIHAI, director general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (R.A.T.B.V.) S.A., cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în forma complicității, comisă în formă continuată. (...)

În calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații societății comerciale care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei Autonome de Transporturi Brașov (R.A.T.B.V.) S.A., că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor reclame.

Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu R.A.T.B.V. S.A. pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi de promovare electorală a candidaților la Primăria Brașovului din partea partidelor cu care societatea încheiase anterior contracte de promovare.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale care priveau doar o anumită formațiune electorală și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, „realizările” primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive”, se arată într-un comunicat DNA.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Covasna, mai arată DNA, care precizează că „această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei