G. Firea: Eu şi colegii care am semnat scrisoarea am simţit că suntem filaţi şi monitorizaţi
Data publicării:
Primarul general al municipiului Bucureşti. Gabriela Firea, a afirmat miercuri seară că „am ajuns să fim mai rău ca în timpul lui Ceauşescu”, Firea povestind că nu doar ea, ci şi colegii si care au semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea au simţit că sunt „filaţi şi monitorizaţi”.
„Suntem mulţi, suficienţi cât să contăm, să nu mai fim ironizaţi, bagatelizaţi şi să nu se mai pună tunurile pe noi şi să fim ameninţaţi şi urmăriţi. Am ajuns să fim mai rău ca pe timpul lui Ceauşescu. Ne sunt telefoanele urmărite, ascultate, monitorizate, sunt maşini după noi. Noi, aceşti oameni, dorim mai binele partidului, mai binele guvernării şi mai bine pentru ţară şi nu va mai fi influenţată de o singură persoană” a afirmat Gabriela Firea miercuri, într-o emisiune la România Tv.
Întrebată cine o filează, Firea a spus că nu ştie, dar că nu este singura în această situaţie.
„Nu ştiu exact să să spun cine, pot să vă spun categoric că se întâmplă aceste lucruri şi nu doar în cazul persoanei mele. Şi colegii mei semnatari ai acestui document mi-au spus că au simţit că sunt filaţi, că sunt monitorizaţi şi au ajuns să trăiască pur şi simplu cu spaima că nu mai suntem în libertate” a susţinut ea.
Întrebată dacă ar putea fi subiecul unui filaj realizat de servicii secrete, primarul Capitalei a răspuns: „Ce treabă au serviciile în dialogul nostru cu domnul Dragnea şi de ce au apărut chiar acum? Dacă a fi fost din partea altor structuri paralele, sau/şi coplanare şi perpendiculare, cu siguranţă că am fi ştiut dinainte. Poate sunt şi acelea, nu ştiu. Dar noi ştim ce se întâmplă în această perioadă şi eu personal ce am păţit după ce am avut curajul să exprim un punct de vedere la Comitetul Executiv”.