Furturi de mașini. Fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării este audiat
Data publicării:
Actualizare 12.10. „Discutăm despre furturi comise printr-o metodă aparte Bucureștiului: autoturism lăsat de proprietar cu cheile în contact și cu motorul pornit, pe de altă parte vorbim de automobile achiziționate prin leasing. Suspecții falsificau documentele de proveniență ale acestora, după care încercau valorificarea lor către cetățeni de bună credință”, a explicat comisar șef Marian Iorga, șeful Serviciului furturi auto din Poliția Capitalei.
„Efectuăm cercetări cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv de către un polițist”, a subliniat el.
Sunt efectuate 32 de percheziţii domiciliare în Capitală (19) şi cinci judeţe, respectiv Galaţi (1), Sibiu (1), Iaşi (3), Alba (1), Ilfov (7) de către poliţiştii Serviciului Furturi Auto- D.G.P.M.B., împreună cu poliţişti judiciarişti şi luptători S.A.S. din cadrul Poliţiei Capitalei şi ai celor din judeţele în care au loc percheziţii.
Acţiunea vizează destructurarea unei grupări specializate în infracţiuni de furt, în special de auto, şi înşelăciuni, potrivit unui comunicat publicat de Poliția Română.
Gruparea era monitorizată din noiembrie 2012, prejudiciul creat până în prezent ridicându-se la 200.000 de euro.