Franța: O grupare de români, bănuită că a furat bunuri în valoare de 3,5 milioane de euro din TIR-uri aflate în mers

Data publicării:
trafic normal pe autostrada A12 din Olanda.
TIR-uri pe autostradă. Foto: GettyImages

Mai mulți români sunt cercetați după ce ar fi format o grupare infracțională și ar fi furat, astfel, bunuri din TIR-uri aflate în mers, pe teritoriul Franței. Prejudiciul estimat de anchetatorii români și francezi se ridică la 3,5 milioane de euro. Doi suspecți au fost reținuți, în timp ce alți șase sunt căutați în afara țării.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi comis 21 de furturi din TIR-urile cu marfă, în perioada mai 2018 - august 2019, prin care au sustras produse cosmetice, electronice și componente IT în valoare de 3,5 milioane de euro.

„Modul de acțiune al grupului ar fi constat în identificarea societății care comanda transportul de bunuri, identificarea autotrenului și urmărirea acestuia cu autoturisme puternice, prevăzute cu deschidere tip parasolar. Șoferul experimentat s-ar fi apropiat (s-ar fi lipit) de autotren, unul dintre ceilalți membri ai grupării ar fi escaladat plafonul spre capota de la motor, iar, după tăierea prelatei, ar fi intrat în remorcă, de unde ar fi aruncat bunurile vizate. Alte persoane ar fi fost însărcinate cu încărcarea lor în vehicule folosite în acest scop”, se arată în rechizitoriu.

În acest sens, polițiști și criminaliști din București, Olt, Prahova - sprijiniți de ofițerul de legătură al Jandarmeriei Franceze pe lângă Ambasada Franței la București și specialiști EUROPOL - au efectuat miercuri 13 percheziții domiciliare (7 în București, 3 în Ilfov, 2 în Olt și una în Prahova), care au vizat depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor pe teritoriul francez, precum și indisponibilizarea bunurilor, valorilor sau înscrisurilor de interes în cauză.

„În urma acestor activități, au fost depistate 2 persoane (pentru care au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile judiciare din Franța) și mai multe înscrisuri, care pot fi folosite în probatoriul cauzei. Cele 2 persoane au fost audiate, fiind reținute, pentru a fi prezentate instanței competente, în vederea confirmării mandatelor emise pe numele lor”, mai arată IGPR.

Pentru alți șase cetățeni români au fost emise mandate europene de arestare, întrucât nu au fost depistați pe teritoriul României.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...