Fostul prefect de Galaţi a fost eliberat din arest preventiv. Emanoil Bocăneanu este acuzat de trafic de influenţă, şantaj şi abuz în serviciu
Data publicării:
Fostul prefect al Galaţiului, Emanoil Bocăneanu, a fost eliberat vineri spre sâmbătă noapte din arestul preventiv. Reţinut de procurorii DNA după percheziţii făcute la sediul Prefecturii, dar şi în locuinţa sa, judecătorii au decis că oficialul trebuie să stea după gratii 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză de trafic de influenţă, şantaj şi abuz în serviciu.
Aşteptat de presă, de îndată ce a ieşit pe uşa arestului la miezul nopţii, Emanoil Bocăneanu a ţinut să menţioneze că dosarul său este fabricat: „După 30 de zile, măcar aţi început să înţelegeţi adevăratul substrat al dosarului”, a spus fostul prefect.
Anchetatorii susţin că a încercat să numească şefi de instituţii din Galaţi, a intervenit la poliţiştii de la Serviciul Rutier pentru a nu-i suspenda permisul de conducere consilierului său şi a primit alimente şi băutură de la diferite persoane în schimbul unor favoruri. Pentru toate acestea, judecătorii Tribunalului Galaţi au decis la 15 noiembrie arestarea sa preventivă.
După 30 de zile, judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi au decis că fostul prefect poate fi anchetat în libertate.
Emanoil Bocăneanu nu are voie să părăsească oraşul Galaţi. Dacă va fi găsit vinovat, la finalul procesului, fostul prefect riscă să stea după gratii cinci ani.