Fostul ministru Eduard Hellvig a pierdut procesul cu ANI

Data publicării:
eduard hellvig - MFAX

Eduard Hellvig a fost găsit incompatibil de către inspectorii de integritate, care au descoperit că, în timpul mandatului de ministru al Dezvoltării, a fost şi director la o firmă, cercetător în ştiinţe politice în altă societate şi a încasat şi salariu de la o societate specializată în servicii medicale.

Liberalul a atacat în instanţă raportul Agenției Naţionale de Integritate, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia.

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Acuzațiile aduse lui Eduard Hellvig

Potrivit ANI, în perioada 7 mai 2012 – 31 octombrie 2012, acesta a deținut funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului și funcția de director în cadrul SC SINTEZIS BIROTICA SRL. În punctul de vedere transmis Agenției Naționale de Integritate, acesta a menționat că nu deține această funcție, potrivit unui comunicat al ANI.

Contrar celor afirmate de către Eduard Hellvig, în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a comunicat Agenției faptul că încetarea efectivă a contractului individual de muncă a fost operată la data de 31 octombrie 2012.

Din verificările efectuate, a mai rezultat faptul că, în perioada 20 decembrie 2011 – 14 septembrie 2012, Eduard Hellvig a fost angajat pe funcția de cercetător în științe politice în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL., societate care nu se încadrează în categoria societăților care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare, conform Ordonanței nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

În acest context, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Inspecției Muncii privind contractul individual de muncă încheiat între Eduard Hellvig și firma respectivă.

Totodată, au mai rezultat, conform extraselor bancare, tranzacții reprezentând încasări drepturi salariale de la SC LIFE LINE – MEDICAL CENTER SRL (în perioada august – octombrie 2012), în cuantum de 26.703 lei, în condițiile în care acesta nu figurează, ca și angajat al societății, în baza de date centrală a Inspecției Muncii. Din acest motiv, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în scopul stabilirii obligațiilor fiscale referitoare la veniturile realizate în perioada august – octombrie 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”