Fosta judecătoare Terceanu explică mita de la Borcea: „Am crezut că banii erau pentru că ne-am plăcut reciproc”

Data publicării:
geanina terceanu judecatoare agerpres 8106711

Fosta judecătoare Geanina Terceanu a declarat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție că fostul finanțator al clubului Dinamo Cristian Borcea i-a lăsat în geantă 10.000 de euro, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la locuința acestuia, relatează Agerpres.

terceanu
Foto: Agerpres

Geanina Terceanu a răspuns în sala de judecată întrebărilor puse de avocata lui Cristian Borcea, în procesul în care este acuzată că a primit aproape 200.000 de euro mită pentru a dispune achitarea inculpaților în dosarul transferurilor din fotbal.

Fosta judecătoare a relatat că a fost dusă de avocatul George Iorgovan, cu care avea o relație de amiciție, la o locuință din zona de nord a Capitalei, pentru a se întâlni cu Borcea.

„Iorgovan mi-a spus că va fi o discuție scurtă. Nu a avut loc nicio discuție despre bani. Borcea a încercat să-mi explice cum e mecanismul transferurilor. Am stat două ore, era noapte. Locul era undeva în nordul Bucureștiului. Eu am dat ca punct de reper o cale ferată, undeva către Pipera. Domnul Borcea a vrut să discutăm despre dosar și i-am zis că abia l-am primit. I-am explicat că nu se pune problema să vorbim despre dosar. Borcea nu a îndrăznit să îmi ceară o soluție. Am discutat ca doi oameni care trebuiau să-și umple timpul rămas la dispoziție. La finalul discuției din acel imobil, după ce m-am ridicat, mi-a lăsat o sumă de bani în geantă. A spus că mi-a lăsat ceva. Nu am verificat. S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Abia acasă am verificat. Nu am povestit nimănui despre suma de bani și nici despre întâlnire. Acasă am constatat că erau 10.000 de euro. Nu am restituit banii, pentru că nu am vrut să reiau legătura nici cu Borcea. Inițial, am crezut că banii erau pentru că ne-am plăcut reciproc, dar a fost doar impresia mea”, a declarat Terceanu.

Întrebată de ce nu a spus de la început despre întâlnirea cu Borcea, iar la urmărirea penală a amintit doar de frații Becali, Geanina Terceanu a răspuns: „S-a lucrat foarte mult asupra mea. Au zis să dau declarații și despre Borcea, pentru că așa scrie în denunț. Am fost amenințată, dar nu de către inculpați. Ei se feresc să discute cu mine. Nu vreau să zic ce mi s-a întâmplat la urmărirea penală decât în ultima mea cuvântare”.

După aceste fraze, completul a decis că ședința de judecată să nu mai fie publică.

Procesul se află în faza de apel, după ce Curtea de Apel București a aplicat, în noiembrie 2016, pedepse grele în acest dosar.

Astfel, fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat la 7 ani și 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali la 5 ani și 8 luni închisoare.

De asemenea, Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a primit 7 ani și 10 luni închisoare, iar Geanina Terceanu a luat 5 ani și 6 luni.

Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la Geanina Terceanu, banii reprezentând mita primită de aceasta.

Conform DNA, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care frații Becali și Cristian Borcea, alături de alți conducători din fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații, pe motiv că fapta nu există.

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

„Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată lui Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro)”, susțin procurorii.

Ulterior, în martie 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv pe cei implicați în dosarul transferurilor, desființând astfel soluția de achitare dată de judecătoarea Terceanu. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...