Fost viceprimar al Clujului, condamnat la închisoare

Data actualizării: Data publicării:
anna horvath

Anna Horvath, fost viceprimar al Municipiului Cluj, a fost condamnată, vineri, de Curtea de Apel Cluj la doi ani și opt luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Sentința poate fi atacă cu apel.

În plus, magistrații au decis interzicerea, pe o durată de doi ani, a exercitării dreptului de a fi aleasă în autorități publice sau orice alte funcții publice, precum și confiscarea sumei de 20.000 lei, potrivit Monitorul de Cluj.

Anna Horvath (UDMR) a fost acuzată de trafic de influență și spălare de bani, iar în dosar este implicat și omul de afaceri Zsolt Fodor, care a primit vineri o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

La ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel, Horvath a refuzat posibilitatea de a muncii în folosul comunității.

După pronunțarea sentinței, fostul viceprimar, care este și vicepreședinte executiv al UDMR, a declarat că va face apel, că se consideră nevinovată și că „România este un stat securist”.

Sunt aici, și dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș face-o cu aceeași credință neclintită! Aș minți dacă aș spune că mă surprinde decizia de astăzi. Apropiații mei știu că m-am pregătit pentru orice eventualitate. Nu pentru că aș fi comis o ilegalitate, ci pentru că, în ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele că România este un stat securist. (...) Cei care încearcă să interpreteze decizia de astăzi în baza legilor statului de drept, le transmit să nu se obosească! În România statul de drept nu există. Și dacă a existat vreodată, a încetat să mai existe”, a declarat Horvath.

În apărarea acesteia s-a pronunțat, în februarie 2017, și liderul UDMR, Kelemen Hunor: „S-a dovedit din nou că, astăzi, în România nu se poate vorbi de stat de drept. Așa cum am subliniat de mai multe ori, țara este guvernată de organizații de forță, procurorii își exercită puterea de influență foarte mare asupra deciziei judecătorilor, ceea ce este inacceptabil, mai ales într-o țară a Uniunii Europene. În calitate de viceprimar, dar și de politician al Uniunii, Horvath Anna a demonstrat întotdeauna, prin atitudinea sa, că, deși în aceste condiții, în care interpretarea legislației este dificilă, nu trebuie să ne lăsăm intimidați, nu există alternativă la reprezentarea intereselor comunității maghiare. Prin urmare, trebuie să milităm întotdeauna pentru susținerea drepturilor noastre, să ne desfășurăm activitatea politică întotdeauna cu onoare, integritate și curaj”.

În decembrie 2016, Anna Horvath, la acel moment viceprimar în funcție, şi Zsolt Fodor au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj. „În perioada februarie – mai 2016, inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice. (...) La data de 13 mai 2016, pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcționari cu atribuții în domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții, inculpata Horvath Anna i-a pretins omului de afaceri procurarea și remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale la alegerile locale”, susțineau procurorii la momentul trimiterii în judecată.

Anna Horvath și-a dat demisia din funcție în martie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri