Europarlamentar PSD: Profesorii implicați în lucrările scrise de deținuți nu au făcut nimic ilegal

Data publicării:
colaj voiculescu borcea diaconescu becali-1

 

Sunt profesori, cercetători la instituții de învățământ superior, de cercetare din România, dar acțiunile dânșilor sunt acțiuni individuale. Sunt convins că în instituțiile de învățământ superior sau instituțiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menținerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea și să ia decizii”, a declarat duminică, la Digi 24, ministrul Educației. Să înțelegem de aici că urmează ca, pe baza îndemnului de mai sus, instituțiile academice unde își desfășoară activitatea profesorii respectivi (că doar este autonomie universitară, nu-i așa?) îi vor trage la răspundere pentru că au sprijinit aplicarea legii? Căci prevederea reducerii pedepsei ca urmare a realizării unor lucrări în detenție este, din câte știu, prevăzută de lege! Și atunci, pentru ce să fie puși profesorii respectivi în discuția „organizațiilor de bază” ale instituțiilor academice de care depind, că nu au făcut nimic ilegal? Doar pentru că „autoritățile” nu sunt mulțumite cu existența acestei prevederi de reducere a pedepselor? Nu e mai ușor să schimbi legea?”, a scris Pașcu, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.

Adrian Curaj, despre coordonatorii lucrărilor scrise după gratii: Sunt implicaţi în nume personal

Insist pe responsabilitatea instituţiilor de învăţământ. Profesorii, cercetătorii, care sunt implicaţi în aceste cazuri sunt implicaţi în nume personal, deci nu sunt abordări instituţionale. Sigur, sunt profesori, sunt cercetători la instituţii de învăţământ superior, de cercetare din România, dar acţiunile dânşilor sunt acţiuni individuale.

Sunt convins că instituţiile de învăţământ superior sau instituţiile de cercetare vor avea grijă, prin prisma menţinerii prestigiului lor, să discute subiectele acestea şi să ia decizii.

Eu insist pe responsabilitatea instituţiilor de învăţământ superior şi de cercetare. Numai acolo e expertiza necesară să decidă asupra unui subiect sau altul”, a declarat ministrul Adrian Curaj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...