Europarlamentar german: Cer autorităţilor române să abandoneze mentalitatea stalinistă şi să reanalizeze situaţia lui Kovesi

Data actualizării: Data publicării:
kovesi - cross ziare

Europarlamentarul german Elmar Brok a condamnat, într-o declaraţie pentru Ziare.com, practicile staliniste ale puterii politice de la Bucureşti în ceea ce priveşte încercările de a o împiedica pe Laura Codruţa Kovesi să ajungă la conducerea Parchetului European. Oficialul cere autorităţilor române să-şi reanalizeze acţiunile.

„Există multe metode prin care poţi încerca să opreşti ascensiunea unui candidat pe care nu-l simpatizezi din considerente politice. Ceea ce se întâmplă acum este în mod evident un truc politic, însă unul care încalcă domnia legii într-un stat de drept. Felul în care a fost făcut, exact înainte ca dumneaei să vină la Bruxelles, pentru a fi audiată, dovedeşte clar că este vorba despre o acţiune politică, nu despre un demers judiciar credibil”, a declarat Elmar Brok.

„Acţiunea judiciară este folosită drept alibi pentru un comportament politic extrem de negativ. Este complet neacceptabil din punctul de vedere al Uniunii Europene ca Justiţia să fie folosită pentru motivaţii politice. Vom analiza la nivelul Parlamentului European acest caz, dar pentru mulţi europarlamentari este deja clar că guvernul român încalcă principiile statului de drept, similar cu ceea ce s-a întâmplat în Ungaria şi Polonia”, a susţinut eurodeputatul german.

Citiți și:

La final, Brok a adăugat: Cer autorităţilor române să abandoneze mentalitatea stalinistă şi să reanalizeze situaţia din perspectiva statului de drept!.

Fostă şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a anunţat, miercuri seara, la Europa FM, că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Ea susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Laura Codruţa Kovesi remarcă faptul că această citaţie vine în momentul în care ea se pregăteşte să susţină interviul pentru funcţia de procuror-şef european.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025