Elena Udrea va fi extrădată în România. Decizia instanței din Sofia poate fi atacată în termen de 5 zile

Data actualizării: Data publicării:
elena udrea
Elena Udrea este în arest în Bulgaria. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

O instanță din Sofia a decis marți ca Elena Udrea să fie extrădată în România. Decizia poate fi atacată de Udrea cu apel în 5 zile. Instanța a acceptat astfel cererea autorităților române, care au cerut ca Elena Udrea să fie extrădată în România pentru a-și ispăși condamnarea de 6 ani la închisoare.

Autoritățile din Bulgaria ceruseră joi Ministerului Justiției din România detalii despre condițiile de detenție în care ar fi ținută Elena Udrea, în cazul în care ar fi adusă în România pentru a-și ispăși pedeapsa de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea este în arest în Bulgaria în urma decizie de joi a judecătorilor Curții de Apel de la Sofia. Ei au respins recursul acesteia la decizia de arestare preventivă. Totodată, magistrații bulgari au respins și actele medicale depuse la instanță de avocații Elenei Udrea. Judecătorii au precizat că aceste acte nu indică faptul că rămânerea în arest va accentua problemele medicale pe care ea le are.

Fostul ministru al Turismului are mandat european de arestare, ea fiind prinsă în Bulgaria după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Elena Udrea a fost prinsă de grănicerii bulgari în 8 aprilie, când încerca să treacă granița spre Grecia, prin vama Kulata. Trecuseră doar câteva ore de când judecătorii instanței supreme anunțaseră sentința de condamnare.

Dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată.

În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...