Adrian Năstase ar putea fi eliberat condiţionat în luna februarie a anului 2013, dacă până la acea dată instanța supremă nu va pronunţa o sentinţă definitvă în dosarul Zambaccian. În primă instanţă, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Acum însă, fostul premier încearcă să scape de condamnarea care îl ţine după gratii. În luna iunie, Adrian Năstase a depus o cerere de anulare a condamnării sale în dosarul „trofeul Calităţii”. Procesul a început în septembrie, însă judecătorii au decis amânarea, în lipsa unei motivări a condamnării definitive.
În luna iunie, magistraţii au hotărât definitiv ca acesta să execute doi ani de închisoare. În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, şi alte patru persoane, au primit condamnări de până la şase ani de închisoare.
Irina Jianu a contestat şi ea decizia definitiva prin care a fost condamnata. Adrian Năstase a avut parte şI de o victorie în instanţă. El a fost achitat în dosarul Mătuşa Tamara.