Dosarul Hidroelectrica. Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă au fost arestaţi preventiv

Data publicării:
HIDROELECTRICA CROP

Actualizare 15.20. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor privind emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru Ioan Mihăilă, membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, dar și consilier al ministrului delegat pentru energie, Constantin Niță, precum şi pentru Eugen Brădean, director de trading în cadrul Hidroelectrica.

Decizia poate fi atacată cu recurs.

Actualizare 14.20. Procurorii au depus la Tribunalul București referatul care conține interceptări ale discuțiilor dintre denunțător, Remus Vulpescu, și cei doi reținuți, pentru a-i convinge să emită mandate de arestare preventivă.

Actualizare 14.16. Judecătorii Tribunalului București s-au retras pentru a delibera. Magistrații analizează probele procurorilor și pledoariile din fața completului și se așteaptă să se pronunțe în cursul zilei de joi. Decizia nu va fi definitivă și va putea fi atacată la Curtea de Apel București, instanța care are ultimul cuvânt de spus în acest caz.

-----

Un milion patru sute de mii de euro este valoarea mitei estimate de procurori pentru încheierea unui contract cu „băieţii deştepţi” din energie. Un consilier al ministrului Constantin Niţă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, şi un director din cadrul companiei de stat au fost reţinuţi aseară de procurori pentru corupţie. Cei doi ar fi încercat să convingă Consiliul Hidrolectrica să voteze încheierea unui contract de vânzare a energiei electrice în valoare de 300 de milioane de euro.

Cei doi au ajuns acum în arest, reţinuţi pentru 24 de ore și au fost excluși din toate funcțiile deținute.

Surse Digi24 spun că denunţul a fost făcut de Remus Vulpescu - membru al aceluiași Consiliu -, la începutul lunii octombrie. Procurorii au la dosdar înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre Remus Vulpescu şi Ioan Mihăilă. Declaraţiile denunţătorului au fost completate pe parcurs, pe măsura ce evoluau faptele.

La dosarul cauzei există două volume de transcrieri ale convorbirilor telefonice.

Ioan Mihăilă, membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, dar și consilier al ministrului delegat pentru energie, Constantin Niță. Tatăl deputatului Ioan Mihăilă. A fost reținut pentru 24 de ore de procurori, pentru dare de mită.

În CV-ul publicat pe site-ul companiei de stat, Mihăilă se descrie drept un specialist în hidroenergetică și punctează că „nu a avut relații de afaceri personal sau prin interpuși cu statul sau cu vreo companie din sistemul energetic național”.

Care erau termenii tranzacției

Procurorii spun însă că acesta i-a promis unui alt membru al aceluiași Consiliu - Remus Vulpescu - un milion patru sute de mii de euro, ca să voteze pentru semnarea unui contract de vânzare a energiei electrice către o firmă. Condițiile, susțin procurorii, erau nefavorabile societății de stat: înțelegerea urma să fie parafată pe patru ani și viza vânzarea a peste șapte milioane de megawati oră la un preț de aproape 263 de milioane de euro.

Compania Energon Power, cea care ar fi urmat să beneficieze de contract, potrivit unor surse judiciare, este un trader de energie înregistrat într-un paradis fiscal. Este controlat, potrivit presei de specialitate, de un om de afaceri din Cluj-Napoca și are contracte și cu centralele Turceni și Rovinari.

Întrebat dacă s-au întors „băieții deștepți”, Remus Borza, fost președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a răspuns: „Ei nu au plecat niciodată. (...) Era un contract în care Hidroelectrica nu câștiga nu câștiga 1 leu, pierdea 50 de lei la fiecare megawatt vândut”.

Promisiunea, spun procurorii, s-ar fi făcut prin intermediul lui Eugen Brădean, director de trading în cadrul Hidroelectrica. Acesta a fost și el reținut pentru complicitate la luare și dare de mită.

Fostul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica spune că avea demult rezerve față de cei doi.

 „Am cerut inclusiv premierului și ministrului înlocuirea lor”, spune Remus Borza.

Directoratul Hidroelectrica a respins, însă, contractul. Oferta, prezentată ca un proiect de succes de Brădean colegilor săi a obținut un singur vot din partea celor cinci membri prezenți la ședința din 22 octombrie. Dacă ar fi fost aprobată, oferta Energon Power ar fi ajuns la Consiliul de Supraveghere, din care face parte cel de-al doilea reținut în acest caz, Ioan Mihăilă pentru aprobare. Din Consiliu mai fac parte, Remus Borza, fostul administrator judiciar dar și Remus Vulpescu, consilier al ministrului Finanțelor. Remus Borza este judecat pentru că a încheiat contracte cu societatea de stat, deși se afla în conflict de interese.

Contractele cu băieții deștepți au fost identificate drept una dintre cauzele care au dus la intrarea în insolvență a Hidroelectrica, în urmă cu mai bine de un an. Acum, procedura de reorganizare s-a încheiat, iar compania de stat este în prezent sub supraveghere.

Contractul vizat de anchetă

Potrivit DNA:

- contract bilateral pe patru ani

- 7.012.800 MWh

- 262.980.000 euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...