Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Elena Udrea - 8 ani de închisoare cu executare, Ioana Băsescu - 5 ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Elena Udrea, la DNA
Elena Udrea, la DNA. FOTO. Inquam Photos - Octav Ganea

Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată de DNA în legătură cu dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Dan Andronic a fost achitat.

Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare cărora li s-a adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție.

Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani, fapte pentru care a primit mai multe pedepse, care au fost contopite, rezultând cinci ani de închisoare.

Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a primit patru ani cu suspendare pentru luare de mită.

Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va avea de executat șase ani de închisoare pentru mită. 

Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru  delapidare.

Dan Andronic a fost achitat.

Este o decizie în primă instanță, care poate fi contestată. După ce motivarea va fi redactată pe larg, dosarul va ajunge la instanța supremă, unde va fi luată decizia finală.


Știrea inițială

Curtea de Apel Bucuresti pronunță marți sentința în dosarul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu sunt acuzate că au încălcat legea în 2009, pentru a strânge banii necesari în campania electorală a fostului șef al statului, Traian Băsescu.

La ultimul termen de judecată, în urmă cu o lună, procurorul de ședință a cerut pedepse maxime pentru cele două, adică până la 12 ani de detenție.  

Acuzațiile pe care le-au adus procurorii DNA în acest dosar

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017, pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii spun că remiterea foloaselor infracţionale a fost ascunsă prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Elena Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este acuzată că, în perioada octombrie – noiembrie 2009, l-a determinat pe Gheorghe Nastasia, la acea vreme secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de aproape un milion de lei de la un om de afaceri, în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului “Schi in România”. 

Udrea Elena Gabriela i-a indicat inculpatului Nastasia Gheorghe atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale”, arată DNA. 

În realitate însă, banii ar fi fost folosiţi pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidaţi.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...