În centrul scandalului în care e purtat numele DNA se află familia Cosma, una de succes în politică, dar ai cărei membri sunt vizaţi de cinci dosare penale, iar în unele judecătorii deja au pronunţat condamnări consistente. Mircea Cosma, preşedinte al CJ Prahova timp de 12 ani, şi fiul său, Vlad Cosma, fost deputat PSD, au primit în primă instanţă 8, respectiv 5 ani de închisoare. O sentinţă aşteaptă și Andreea Cosma, încă deputat PSD.
Cu siguranţă familia Cosma este extrem de cunoscută atât pe plan local, în Prahova, dar şi pe plan naţional. Asta pentru că vorbim de o familie care a fost cercetată în decursul timpului în mai multe dosare penale dar pe de altă parte şi pentru că Mircea Cosma a deţinut pentru 3 mandate din 2000 funcţia de preşedinte al CJ Prahova.
Pentru că vorbeam de anchetele penale, un prim dosar penal în care sunt vizaţi Mircea Cosma şi Vad Cosma, fiul său, este ceva mai vechi. Faptele descoperite de procurororii DNA au avut loc în 2012, vizează modul în care a fost finanţată campania electorală locală din 2012.
Procurorii au descoperit că atunci, Vlad Cosma, care era preşedintele organizației de tineret PSD Prahova, l-a convins pe un om de afaceri să sponsorizeze cu aproximativ un milion de lei campania electorală. Procurorii au descoperit că această finanţare a fost făcută pe bază de documente false.
Este un dosar pe care procurorii l-au trimis în judecată în aprilie 2014 iar în noiembrie 2016 judecătorii ICCJ dădeau un verdict - o decizie care nu este definitivă - de condamnare a lui Mircea Cosma la 8 ani de închisoare, iar Vlad Cosma la 5 ani de închisoare. Un dosar care ar trebui să se apropie de final care ar putea avea un ultim termen într-o săptămână sau cel mult două.
O a doua anchetă penală în care sunt vizaţi de cei doi se referă la modul în care a fost dată o lucrare care viza extinderea reţelei de canalizare din Comarnic. Procurorii au descoperit că Iulian Herţanu a primit fraudulos această lucrare. Prejudiciul calculat de procurori este estimat la 10 milioane de lei. Dosarul este încă în faza de urmărire penală.
Nu trebuie să o uităm pe fiica lui Mircea Cosma, Andreea, devenită între timp parlamentar. Este cercetată de procurori într-un dosar care a fost trimis în judecată în decembrie 2015, cu privire la modul în care a fost subevaluat un teren ce aparţinea unei unităţi militare din Prahova. La vremea respectivă, procurorii DNA notau că Andreea Cosma avea funcţia de notar.
Mircea Cosma (tatăl)
preşedinte al CJ Prahova - 3 mandate din anul 2000
vizat în 2 dosare penale
condamnat în nov. 2016 - 8 ani de închisoare
Vlad Cosma (fiul)
fost deputat PSD
vizat în 2 dosare penale
condamnat în nov. 2016 - 5 ani de închisoare
Andreea Cosma (fiica)
deputat PSD
vizată într-un dosar penal
trimisă în judecată în dec. 2015