Doi adolescenți din Dâmbovița sunt anchetați penal pentru că au incendiat un câine de viu

Data actualizării: Data publicării:
caine-incendiat-dambovita
Digi24 a ales să nu publice momentul în care câinele este incendiat de coi doi copii din Dâmbovița.

Cruzime fără margini în județul Dâmbovița! Un copil de 14 ani incendiază un câine legat, iar momentul este filmat de prietenul lui. Imaginile au fost publicate de un ziar local iar poliția a demarat o anchetă penală.

caine-incendiat-dambovita
Digi24.ro a ales să nu publice momentul în care câinele este cuprins de flăcări, fiind incendiat de cei doi copii din Dâmbovița.

Clipul începe cu câinele deja legat de niște copaci, fiind în prealabil stropit cu un lichid inflamabil, iar copilul de 14 ani, din localitatea Lăculețe, îi dă foc, fiind filmat de prietenul lui de 15 ani, din Drăgodănești. După ce este incendiat, câinile se aude cum chelălăie și cei doi tineri se amuză.

Incidentul a avut loc în județul Dâmbovița. Acum, cei doi sunt cercetați penal de Poliția Pucioasa.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o persoană care incendiază un căţel, va informăm că la nivelul Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost demarate cercetările. În cauza s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 25 alin 1 lit a (dacă animalul este mort) sau art 25 alin 1 lit e din Legea 205/2004. Au fost identificaţi 2 tineri bănuiţi de comiterea faptei. În prezent se efectuează cercetări”, arată IPJ Dâmboviţa.

Sursa: mditv.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri