DNA: Suspiciuni de corupţie în trei ministere şi la Secretariatul General al Guvernului. Comisioane de zeci de milioane de euro ar fi ajuns la mai mulţi şefi din MAI şi la Adrian Năstase

Data publicării:
dna intrare - corp

ACTUALIZARE 12.55. Potrivit unor surse judiciare, un comision de 5% ar fi fost acordat către mai mulţi şefi din MAI. Banii ar fi ajuns şi la cabinetul premierului de atunci, Adrian Năstase. 

Procurorii verifică un contract pentru implementarea sistemului informatic pentru securizarea frontierelor, semnat în august 2004. Contractul a fost încheiat în urma unui studiu de fezabilitate, conform căruia o firmă din Germania ar fi fost singura capabilă să ofere acel sistem cerut. Contractul a fost semnat prin intermediul Guvernului, în favoarea MAI.

Ulterior semnării contractului s-au semnat mai multe contracte subsecvente necesare.

Procurorii suspectează că, pentru acordarea acelui contract către o anumită firmă din Germania şi ulterior pentru subcontractarea unor servicii, 5% - adică 650 de milioane de euro – ar fi ajuns la membri ai cabinetului condus de Adrian Năstase şi la persoane din conducerea MAI.

Procurorii au indicii şi cu privire la un contract încheiat de Ministerul Educaţiei în 2009 cu o anumită societate, tot în schimbul unui comision de 5%. 5,4 milioane de euro ar fi ajuns la Educaţie.



Dosarul vizează activitatea a trei ministere - Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne şi Ministerul Comunicaţiilor - şi a Secretariatului General al Guvernului.

Verificările sunt făcute în urma unei sesizări venite de la Corpul de Control. Potrivit procurorilor, mai multe programe informatice ar fi fost cumpărate la preţuri supraevaluate. 

Este o anchetă care vizează achiziţii de ordinul sutelor de milioane de euro, care ar fi fost făcute începând din a doua jumătate a lui 2004 până în 2009.

Sunt verificate toate achiziţiile de sisteme informatice pentru şcoli, universităţi şi operaţionalizarea sistemului de securizare a frontierei. Este vizată astfel şi o achizţie a Ministerului de Interne pentru Poliţia de Frontieră.

Astfel, sunt vizate contracte încheiate între guvern şi mai multe companii care vând astfel de sisteme informatice.

Comunicatul transmis de DNA

Procurorii DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în cauza penală constituită ca urmare a sesizării Corpului de Control al Primului – Ministru din data de 21.05.2013.

Obiectul sesizării l-a constituit închirierea și extinderea de licenţe educaţionale de către, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi Ministerul Educaţiei Naţionale care contrar dispozițiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009, au încheiat contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existând indicii că s-au efectuat plăți privind o sumă de aproximativ de 9 milioane euro, destinate unităţilor de învăţământ.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în legătură cu infracțiuni de corupție, luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, cercetările fiind efectuate sub aspectul:

- închirierii unui număr de 179.259 licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi 6.828 licenţe pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea în calcul a tuturor stațiilor de lucru şi a serverelor achiziţionate în perioada 2001 – 2008 prin programele SEI 1 – SEI 5 şi rural;

- determinării încheierii contractului de furnizare produse în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească preţul aferent numărului total de licenţe, mai mare cu 72.990 faţă de numărul de licenţe utilizabile în sistemul educaţional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, existând indicii privind crearea unei obligaţii de plată a unui preţ cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât preţul pentru închirierea licenţelor efectiv utilizabile(contractul în valoare de 105 milioane USD a fost derulat în perioada 2004-2009);

- determinării dacă HG 460/2009 permitea încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe al MECTS pentru şcoli;

- achiziţiei de licenţe pentru pachete de tip ProDesktop şi sisteme de operare Windows Server destinate unităţilor de învăţământ corespunzător necesarului de licenţe;

- identificării persoanelor implicate şi a modului în care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configuraţiei hardware a staţiilor de lucru şi serverelor achiziţionate în perioada 2001 – 2008, prin programele SEI I – SEI V şi Rural și fundamentarea din punct de vedere tehnic a achiziţiei din 2009”, a comunicat DNA.

Ieri, în dosar a fost audiat Eugen Bejinariu, iar audierile vor continua.


Ion Moraru ocupă funcţia de şef al SGG din 2012, anterior a fost secretar general al Senatului.

Între 2004 şi 2008 a fost senator şi a făcut parte din Biroul permanent al acestei camere.

Înainte de a intra în politică a lucrat în mediul privat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...